Fondul Oamenilor de Afaceri a plasat 6,4% din active pe bursele din Frankfurt si New York - 22 iulie 2015

De la TradeVille.ro wiki

Fondul Oamenilor de Afaceri, administrat de societatea SAFI Invest si listat pe piata RASDAQ sub simbolul XFOA, are investitii de peste 726.000 de lei in actiuni ale companiilor listate pe bursa de la Frankfurt si in Bank of America listata la bursa din New York, potrivit raportului cu valoarea activului net la 30 iunie publicat de administrator. Aceste investitii reprezinta 6,4% din activele FOA. Fondul detine actiuni la Deutsche Post, la concernul industrial Siemens si la grupul financiar Allianz in valoare totala 489.000 de lei la 30 iunie. Peste 48% din activele fondului sunt plasate in actiuni romanesti. Principalele investitii pe bursa de la Bucuresti ale fondului sunt titlurile SIF Banat-Crisana, SIF Moldova, SIF Oltenia, BRD. In primul semestru, activul net unitar al fondului a scazut cu 2,7%. Fondul provine din restructurarea Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri, primul fond deschis de investitii romanesc care a intrat in incapacitate de a-si plati investitorii in 1996. In prezent, FOA are 88.592 de investitori, in mare parte de la infiintarea fondului, si active nete de 11 mil. lei.