Fondurile inchise de investitii listate, rezultate modeste - 16 februarie 2015

De la TradeVille.ro wiki

Anul 2014 a fost dezamagitor pentru cele trei fonduri inchise de investitii listate la bursa de la Bucuresti: toate au raportat scaderi ale activelor in administrare si doar unul dintre ele (STK Emergent) a facut profit, insa rezultatul a fost semnificativ mai mic decat castigul pe 2013. STK Emergent a incheiat anul 2014 cu un profit de 189.000 de lei, fata de un castig de 6,9 milioane de lei in 2013. Scaderea semnificativa a profitului a avut loc in conditiile in care fondul s-a retras de pe actiuni si a plasat mare parte din activele sale in numerar, asteptand corectii de amploare pe bursa de la Bucuresti. Indicele BET a crescut anul trecut cu 9% anul trecut, iar cel al SIF-urilor si Fondului Proprietatea a scazut cu 3,2%. STK Emergent este cel mai mare fond inchis de investitii listat la bursa, cu active de 67,8 mil. lei la finalul anului trecut, in scadere cu 3,7% fata de 2013. Al doilea fond ca marime este iFond Financial (IFR) cu active in gestiune de 8,5 milioane de lei. Fata de 2013, activele s-au redus cu 15%. Fondul investeste in actiuni din sectorul financiar (SIF-uri, BVB si banci). Anul trecut, fondul a raportat o pierdere de 543.000 de lei fata de un profit de 2,58 milioane de lei in 2013.