Indicele DJIA pierde 613 puncte - 19 ianuarie 2023

De la TradeVille.ro wiki

Indicele DJIA a pierdut ieri 613 puncte (1.8%), inchizand miercuri la 33,296 de puncte. Indicele S&P 500 a pierdut 1.6%, cu toate cele 11 sectoare din componenta pe minus la finalul zilei. Indicele Nasdaq Composite a pierdut 1.2%.

Scaderile au venit inclusiv pe seama cifrelor economice publicate ieri, care au indicat ca, in decembrie, vanzarile cu amanuntul din SUA au scazut cu 1.1% fata de luna precedenta, cel mai sever declin lunar consemnat in 2022.

Moderna a fost in topul companiilor din indicele S&P 500 care au reusit sa se aprecieze ieri, notand o crestere a cotatiilor de peste 3% la inchiderea zilei.

La capatul unor teste clinice de amploare, Moderna a anuntat ca unul dintre vaccinurile sale experimentale reduce semnificativ riscul de imbolnavire cu viroze respiratorii la adultii cu varste de peste 60 de ani. Compania va aplica, in urmatoarele luni, pentru un aviz favorabil din partea agentiilor americane de reglementare. Comercializarea noului vaccin ar putea demara la inceputul anului viitor.

Anuntul se alatura altor rezultate promitatoare obtinute de Moderna in testarea unui vaccin contra unei anumite forme de cancer de piele.

Prezent la summit-ul de la Davos, CEO-ul Stephane Bancel a transmis ca, pentru dezvoltarea vaccinurilor proprii cu ajutorul tehnologiei mRNA, compania vrea sa aiba cate o fabrica pe fiecare continent. Pe agenda sunt deocamdata locatii situate in Canada, Australia, Regatul Unit si Kenya.

(DE.SXRU) (DE.SXR8) (DE.SXRV) (US.MRNA)