La Prima Ora - 02 Septembrie 2022

De la TradeVille.ro wiki

Companiile zilei:[edit | ]

Digi Communications N.V. (DIGI)[edit | ]

Digi Communications N.V. - Consiliul de Administratie al Digi, intrunit in sedinta de ieri, a decis sa aprobe distribuirea unui dividend brut interimar per actiune de 0.85 RON. Randamentul dividendului, raportat la ultimul pret de inchidere, este de 2.3%. Data ex-dividend va fi pe 13 septembrie 2022, iar data de inregistrare va fi pe 14 septembrie 2022. Dividendele vor fi platite la sau in jurul datei de 28 septembrie 2022. Un alt anunt din partea companiei este ca rezultatele anuale consolidate si individuale auditate, aferente anului 2021, vor fi publicate mai tarziu de 16 septembrie (conform calendarului financiar), Digi anticipand ca acestea vor fi publicate in prima saptamana din octombrie, datorita unui proces de auditare mai lung decat era asteptat initial. (Sursa: comunicat societate)

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN)[edit | ]

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. - Nuclearelectrica a anuntat ca, incepand cu data de 1 septembrie 2022, functia de Director General Adjunct Operatiuni va fi ocupata de domnul Marian Serban. Postul de Director General Adjunct Operatiuni presupune coordonarea activitatilor de operare, productie, evaluare independenta a securitatii nucleare, combustibil, securitate, sisteme de management si analiza procese. (Sursa: comunicat societate)

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG)[edit | ]

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. - Romgaz a depus 130 mil. RON la CEC Bank intr-un depozit cu scadenta la 25 octombrie 2022, la o dobanda de 8.55% pe an. Compania a mai anuntat ca are depozite la CEC Bank a caror valoare cumulata pe 12 luni depaseste pragul de 5% din valoarea activelor nete si 10% din cifra de afaceri neta aferenta anului 2021. In total, compania are sase depozite constituite in august, cu scadente in septembrie si octombrie, in valoare cumulata de 300 mil. RON. (Sursa: zf.ro)

CEMACON SA CLUJ-NAPOCA (CEON)[edit | ]

CEMACON SA CLUJ-NAPOCA - Cemacon, companie controlata in proportie de 94.5% de fratii Paval (prin intermediul a doua societati), a anuntat incheierea primei etape a operatiunii de majorare a capitalului social cu aport in numerar. Astfel, in baza drepturilor de preferinta exercitate, actionarii au subscris aproximativ 98.96% din numarul total de actiuni oferite, compania atragand 63.8 mil. RON. In etapa a doua a operatiunii, cele aproape 4.5 mil. actiuni nesubscrise in prima etapa vor fi oferite spre subscriere intre 5-7 septembrie. Aceste actiuni vor putea fi subscrise de catre detinatorii drepturilor de preferinta din prima etapa, proportional cu numarul de actiuni detinute la data de inregistrare. (Sursa: comunicat societate)

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP)[edit | ]

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. - Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor informeaza piata in legatura cu o tranzactie semnificativa din partea unui membru al conducerii. Administratorul executiv a cumparat un volum de 1,245,000 actiuni ale companiei la un pret de 0.435 RON/actiune, ceea ce reprezinta o suma de 541,575 RON. (Sursa: comunicat societate)

Meta Estate Trust S.A. (MET)[edit | ]

Meta Estate Trust S.A. - Meta Estate Trust a anuntat convocarea AGEA pentru data de 20/21 septembrie 2022, in cadrul careia, printre altele, actionarii vor dezbate aprobarea unor modificari in Actul Constitutiv. (Sursa: convocator societate)

Ford Motor Company (US.F)[edit | ]

Ford Motor Company - Ford Motor recheama in service 198,000 de SUV-uri din Statele Unite pentru a inlocui o componenta din cadrul motorului, dupa ce au fost raportate 25 de incendii. De asemenea, Ford a anuntat ca recheama in service 1,175 de vehicule electrice Mustang Mach-E pe modelul anului 2022, deoarece este posibil ca o componenta importanta sa fi fost fabricata in mod necorespunzator, existand riscul sa se rupa. Ford conduce toti producatorii auto din Statele Unite cu 52 de campanii separate de rechemare in service pana in prezent in acest an, acoperind aproximativ 7.4 milioane de vehicule. (Sursa: Reuters.com)

Volkswagen AG (DE.VOW)[edit | ]

Volkswagen AG - Volkswagen isi va accelera tranzitia catre vehiculele electrice, dar trebuie sa gaseasca "ritmul" potrivit in aceasta schimbare, a declarat joi, in prima zi a mandatului sau, noul director general Oliver Blume. La o reuniune a managerilor de top la nivel mondial, desfasurata la Lisabona, Blume a declarat ca a elaborat un plan in zece puncte, axat pe subiecte precum soliditatea financiara, sustenabilitatea, piata de capital si dezvoltarea in China si America de Nord. Blume, director general al Porsche din 2015, este un sustinator al combustibililor sintetici, ceea ce a ridicat semne de intrebare la numirea sa la conducerea grupului cu privire la faptul daca va atenua accentul puternic pus de fostul sef Herbert Diess pe vehiculele electrice pe baterii. (Sursa: Reuters.com)

Starbucks Corporation (US.SBUX)[edit | ]

Starbucks Corporation - Cel mai mare lant de cafenele, Starbucks, a anuntat numirea lui Laxman Narasimhan ca CEO, incepand din aprilie 2023. Acesta va incepe din octombrie un proces de cunoastere a companiei si a planului de reinventare, urmand ca in luna aprilie a anului viitor sa-i preia locul CEO-ului interimar, Howard Schultz. Narashimhan vine dupa o experienta ca CEO in cadrul companiei Reckitt, anterior ocupand pozitii importante si in cadrul PepsiCo si McKinsey. (Sursa: CNBC.com)

lululemon athletica inc. (US.LULU)[edit | ]

lululemon athletica inc. - Producatorul canadian de echipament sportiv, Lululemon, a inregistrat venituri operationale trimestriale in valoare de 1.87 mld. USD (+29% vs. T2 2021), peste estimarile analistilor cu 100 mil. USD. Profitul trimestrial per actiune a fost de 2.20 USD, cu 0.34 USD peste cat anticipau analistii. Pentru urmatorul trimestru, compania estimeaza venituri operationale in intervalul 1.78 - 1.80 mld. USD, ceea ce s-ar concretiza intr-o rata de crestere anuala a veniturilor de 25% pentru ultimii trei ani. (Sursa: SeekingAlpha.com)

NVIDIA Corp. (US.NVDA)[edit | ]

NVIDIA Corp. - Nvidia are permisiunea guvernului SUA de a continua dezvoltarea modelului de cip H100, in China. Cipul are aplicabilitate in domeniul inteligentei artificiale. Anuntul vine dupa ce guvernul american a cerut ca Nvidia sa sisteze exporturile modelelor de cipuri H100 si A100, cu aplicabilitate in AI, catre companiile din China, precum si din Rusia. Ieri, cotatia actiunilor Nvidia a scazut cu 7.7% pana la inchiderea sedintei de tranzactionare, dupa ce compania a anuntat ca restrictia ar putea duce la scaderea veniturilor cu 400 mil. USD in trimestrul curent, China fiind o piata foarte mare pentru companie, iar segmentul de activitate privitor la centrele de date, in cadrul caruia se dezvolta cipurile dedicate AI, a avut cea mai mare crestere a vanzarilor, in ultimul trimestru, de 3.8 mld. USD (+61% vs. T2 al anului fiscal 2022). (Sursa: CNBC.com)