Mai rapid ca ChatGPT - Trade Talk 10 iulie 2023
Succes pentru Zuckerberg in runda 1. Pana sa se lupte, la propriu, cu Elon Musk, Mark Zuckerberg s-a luat la tranta cu Twitter. Rezultatul? A reusit sa invinga, ca viteza de crestere, chiar si ChatGPT.
Aplicatia Threads, lansata de Meta Platforms pentru a rivaliza cu Twitter, a ajuns luni, la 100 de mil. de utilizatori, ceea ce o face de departe aplicatia cu cea mai rapida crestere din toate timpurile. Precedenta aplicatie cu cea mai rapida crestere a fost ChatGPT de la OpenAI. Robotelului care ne raspunde la toate intrebarile i-au trebuit insa doua luni pentru a ajunge la 100 de milioane de utilizatori. Threads, care a fost lansat miercuri, a avut nevoie de doar cateva zile pentru a depasi acest prag.
Spre comparatie, Twitter avea, anul trecut, 229 mil. utilizatori. Chiar daca, probabil, ritmul de crestere al Threads va mai incetini, aplicatia are toate sansele sa depaseasca in curand Twitter ca numar de utilizatori.
Oficial, aplicatia Threads nu este inca disponibila in Europa. Utilizatorii europeni au gasit insa rapid modalitati de a descarca si folosi aplicatia. Mai multe echipe de fotbal si chiar si giganti media, inclusiv Le Monde si France-Presse, au deja conturi si posteaza pe noua aplicatie.
Threads nu va fi disponibila in magazinele de aplicatii din tarile UE pana cand Meta nu va stabili cum va fi afectata de reglementarile blocului in ceea ce priveste folosirea datelor cu caracter personal. Cu toate acestea, exista si alte modalitati de a accesa aplicatia, cum ar fi conectarea la magazinul App Store din SUA, iar utilizatorii din Europa s-au dovedit a fi descurcareti si ingeniosi.
Urmatorul pas? Reclame.
Meta lucreaza deja la impementarea reclamelor in Threads. Reprezentantii companiei au avut, se pare mai multe intalniri cu advertiseri si diverse branduri, carora le-au oferit detalii despre felul in care va functiona publicitatea pe Threads.
Cei din lumea marketingului incearca deja sa profite de popularitatea Threads. In timp ce publicitatea nu este inca disponibila in aplicatie, numeroase branduri si-au creat deja propriile profiluri pe reteaua de socializare. Companiile incearca sa profite de acest moment prielnic pentru cresterea organica, atat timp cat inca nu exista publicitate platita, iar utilizatorii sunt curiosi sa exploreze noua aplicatie.
Intre timp, neputincioasa, de pe margine, Twitter ameninta cu un proces....
TOP TRENDING... GLOBAL[edit | ]
Anulari: EasyJet a anulat aproape 2,000 de zboruri in aceasta vara de la hub-ul sau din aeroportul Gatwick, invocand perturbari ale controlului de trafic aerian. Anularilor din iulie-septembrie vor afecta aproximativ 180,000 de pasageri.
Big drop: Shell estimeaza ca rezultatele tranzactiilor cu gaze din al doilea trimestru vor fi mult mai mici fata de trimestrul trecut, pe fondul cresterii costurilor si al volatilitatii preturilor la gaze.
FP la export: Franklin Resources (Franklin Templeton), administratorul Fondului Proprietatea (FP) afirma, pentru Bloomberg, ca modelul FP ar putea fi aplicat si in alte tari, ca Ucraina sau Africa de Sud. Declaratiile vin dupa succesul ofertei de listare a Hidroelectrica (H2O).
TOP TRENDING... LA BVB[edit | ]
Faceti loc: Comisia Indicilor Bursei de Valori Bucuresti a aprobat saptamana trecuta procedura de includere a companiei Hidroelectrica (H2O) in componenta indicilor bursieri, incepand cu prima zi de tranzactionare a companiei la bursa (12 iulie). Producatorul de aluminiu Alro Slatina (ALRO) va parasi indicele odata cu includerea Hidroelectrica.
STIAI CA?[edit | ]
Threads a fost la un pas de a se numi Instagram Notes. Initial, compania a luat in calcul ca functiile similare cu cele de pe Twitter sa fie integrate chiar in Instagram, dar s-a hotarat pana la urma sa dezolte o aplicatie separata. Aplicatia este, totusi, asociata contului Instagram si nu poate fi stearsa separat....
Aceasta comunicare nu a fost pregatita in conformitate cu cerintele legale privind independenta cercetarii si nu are interdictii pentru difuzare. Cotatiile mentionate sunt cele de la sfarsitul zilei de tranzactionare. Investitia in instrumente financiare presupune riscuri specifice; performantele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achizitie si fluctuatiile valutei pot influenta randamentul investitiei. Vezi lista potentialelor conflicte de interese si modul de definire a acestora.