Marcel Murgoci: Aceiasi bani se intorc zi de zi cu lopata - 10 decembrie 2010

Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucuresti o sedinta de scaderi de mici amplitudini, in care indicii principali au suferit pierderi mai mici de un procent pe un rulaj al pietei regular la jumatatea mediei zilnice a ultimelor saptamani, de 6,28 milioane lei. Deschiderea s-a realizat cu putin peste nivelurile de referinta, insa slaba sustinere la cumparare a determinat o trecere "pe rosu" a pietei. "E clar ca Bursa sufera la capitolul lichiditate", a declarat pentru Curierul National Marcel Murgoci, director de tranzactionare la SSIF Estinvest Focsani, care explica acest lucru prin faptul ca numarul investitorilor activi este din ce in ce mai mic si deja multi dintre acestia sunt blocati pe anumite titluri sau au cumparat deja actiuni ale Fondului Proprietatea in regim extrabursier. "Practic aceiasi bani se intorc in fiecare zi cu lopata. Sume noi nu sunt, iar aceasta realitate este un efect al stadiului in care se afla economia romaneasca, dar si al incertitudinilor dinspre mediul politic. Nu exista predictibilitate, iar acest lucru pune pe ganduri investitorii", a mai spus Murgoci.Brokerul de la Estinvest a observat insa o tendinta de usoara crestere a volumelor, care s-a vazut atat prin tranzactiile de miercuri de pe piata deal, cat si pe schimburile sporite cu pachete de actiuni ale unor emitenti de pe segmentul XMBS. Astfel, ieri doua titluri de pe piata Rasdaq au depasit o valoare a transferurilor de un milion de lei. Ambele companii sunt din Cluj-Napoca. Prima dintre acestea, Fimaro Development SA, a reunit volume de 1,57 milioane lei, in conditiile in care cotatia s-a apreciat cu 122,50%, pana la pretul de 8,9 lei/actiune. O lichiditate mult peste media obisnuita pentru respectivul emitent, respectiv 1,22 milioane lei, s-a consemnat pe titlurile societatii Decorint SA (FIMB), care au scazut cu 67,01%, pana la nivelul de 13,00 lei/actiune. La BVB, cel mai bun rulaj, cu transferuri insumand 1,21 milioane lei, s-a realizat pe titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS), care au avansat cu 2,71%, in ton cu evolutia acestui simbol pe Bursa de la Viena. Aceasta actiune a fost urmata in topul de tranzactionare de cea a SIF Oltenia (SIF5), care a coborat cu un pas de cotare fata de sesiunea precedenta, pana la nivelul de 1,28 lei/actiune, la capatul unei zile in care valoarea transferurilor s-a cifrat la 1,14 milioane lei.Marcel Murgoci nu se asteapta la o sporire semnificativa a lichiditatii nici pentru inceputul anului nou. El s-a aratat destul de rezervat fata de comportamentul pe care investitorii il vor avea la listarea Fondului Proprietatea: "Fara o intrare de bani din afara nu vor vedea o majorare a volumelor si nici pretul actiunilor FP nu va putea fi sustinut. Incurajator ar fi ca din tranzactiile care s-au efectuat pe acest simbol in piata OTC de la Viena se vede ca exista un interes." Miscarile pe Bursa de la inceput de an vor fi determinate nu numai de aducerea in ring a Fondului Proprietatea, ci si de raportarile anuale. Marcel Murgoci crede ca vor fi multi investitori care vor dori sa intre pe putinele companii al caror profit obtinut va permite acordarea de dividende.Programul de tranzactionare ar permite participarea pietei locale la un eventual Christmas rally pe externPiata de la Bucuresti nu se va putea inscrie insa pe o tendinta pozitiva, fara mentinerea unui climat de optimism pe extern. "Indicatorii macro denota ca situatia nu este chiar atat de neagra pe cat o vad unii, ba chiar se prevede ca lucrurile s-ar putea chiar sa se mai amelioreze. Incertitudinile insa se mentin", a punctat brokerul de la Estinvest adaugand ca in piata americana sentimentul este negativ, iar un sondaj recent al Bloomberg indica o crestere a numarului cetatenilor americani care vor desfiintarea Rezervei Federale Americane. "Lumea pare a fi constienta ca trebuie sa plateasca pentru ca unele banci comerciale sa fie tinute in viata", a completat Murgoci. El nu exclude un nou impuls pozitiv in pietele de actiuni. Acest lucru ar conduce si la noi la o crestere a actiunilor pe fondul unui optimism moderat, chiar daca nu in ritmul celor de pe bursele mature. Chiar si daca ar fi putin loc de apreciere, cel putin piata nu va scadea si se va incadra intr-un range in care deja s-a aflat in ultima jumatate de an. Marcel Murgoci a subliniat ca functionarea Bursei intre Craciun si Anul Nou este un fapt benefic, permitand o conectare a pietei de la Bucuresti cu ceea ce se intampla pe extern. In plus, este o decizie aproape obligatorie avand in vedere ca sunt investitori care au expuneri pe produse legate de instrumente de tranzactionare din pietele mari.