Mirela Maxim: De ce ar creste Bursa? - 21 mai 2010

De la TradeVille.ro wiki

Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucuresti o noua sedinta de deprecieri pe fondul unui rulaj al pietei regular de 29,66 milioane lei. Principalii indici au stationat pe verde in cea mai mare parte a zilei, insa in jurul orei 14.00 piata a intrat in picaj in ton cu bursele europene care au reactionat negativ la propunerea cancelarului Germaniei, Angela Merkel, ca interzicerea vanzarilor descoperite in lipsa sa fie extinsa in legislatia pietelor de capital din toate tarile Uniunii Europene. In aceste conditii, si inchiderea de la BVB s-a realizat in zona minimelor intraday. Astfel, indicii BET si BET-C au pierdut 0,30% si, respectiv, 0,42%. Cel mai important picaj (-4,08%) l-a suferit insa indicele BET-FI, al societatilor de investitii financiare, care a ajuns la valoarea de 22.512,27 puncte.Mirela Maxim, broker la SSIF Broker Cluj, a declarat pentru Curierul National ca, pentru a intelege ceea ce se intampla in piata romaneasca, "trebuie sa ne uitam afara". Aceasta a atras atentia ca la deschidere, indicele reprezentativ al pietei americane, Dow Jones Average Industrial, tindea sa depaseasca media mobila exponentiala de 200 de zile, situata in jurul valorii de 10.250 de puncte. "Este un reper foarte important, iar daca inchiderea se va realiza sub acest nivel este un semnal tehnic deosebit de negativ pentru piata. Din aceasta perspectiva, cele doua sesiuni sunt decisive pentru parcursul burselor in urmatoarele luni", a afirmat Mirela Maxim. In opinia sa, problemele inca persista in Europa intrucat pachetul de 750 de miliarde euro, avansat de UE si FMI, ar putea fi considerat ca insuficient, iar impactul asupra monedei unice europene pare a fi mai degraba negativ decat pozitiv. "Acum vedem ca este pusa pe tapet in SUA legislatia privind institutiile financiare, iar in Europa avem aceeasi discutie despre modificarea legislatiei pietelor de capital in sensul inaspririi lor. Este evident ca acest fapt are un impact negativ asupra pietelor, fiind prost primite de investitori", a mai spus Mirela Maxim.Cea mai buna lichiditate, cu transferuri insumand 6,35 milioane lei, s-a inregistrat pe titlurile SIF Oltenia (SIF5) care au coborat cu 4,38%, pana la nivelul de 1,31 lei/actiune. Pe locul doi in topul rulajelor, cu tranzactii de 5,38 milioane lei, s-au situat actiunile SIF Moldova (SIF2), care au pierdut 2,83%, pana la nivelul de 1,03 lei/actiune. Dintre titlurile blue-chip, s-au remarcat ieri printr-o lichiditate de 3,3 milioane lei actiunile Bancii Transilvania (TLV) si OMV Petrom (SNP). Daca titlurile bancii au avut un avans usor, de 0,64%, pana la pretul de 1,58 lei/actiune, compania petroliera a castigat la nivelul capitalizarii 4,39%. Volume de peste doua milioane lei s-au mai efectuat pe titlurile SIF Transilvania (SIF3), BRD Société Générale si SIF Banat Crisana (SIF1).Mirela Maxim nu recomanda cumpararea titlurilor lichide in momentul de fata. "Short nu recomand. Cine a avut de intrat short a facut-o deja! Pe de alta parte, cumpararea trebuie sa se faca mult mai jos. Trebuie insa facuta o selectie mult mai atenta, intrucat multe dintre rezultatele trimestriale au fost slabe", a mai spus Mirela Maxim, care a punctat ca societatea Armax Gaz (ARAX) a venit cu raportari ceva mai bune. "Desigur, cei cu apetit speculativ vor vinde acum cu gandul ca le vor recumpara mai jos. Ceilalti, care sunt mai atenti la datele fundamentale, probabil vor pune ordine pe diverse paliere, dar cred ca acestea trebuie sa fie plasate mult mai jos", a spus Mirela Maxim.Brokerul de la BRK sustine ca "iesim dintr-o criza si intram in alta", iar Romania "trece printr-un blocaj". "Ce avem in Romania? Greve. Un deficit care nu stim daca poate fi scazut in doua saptamani dupa ce nu s-a reusit acest lucru in doi ani. O tara plina de greve! De ce ar creste Bursa? Sunt pesimista in ceea ce priveste schimbarea trendului intr-un sens ascendent. Suntem atenti la ce se intampla afara si vindem acolo unde avem inca profituri care pot fi marcate", a declarat Mirela Maxim.Recomandarea brokerului societatii de servicii financiare clujene este aceea ca investitorii sa fie foarte atenti si selectivi in alegerea companiilor pe care vor sa acumuleze. "Companiile care sunt slabe nu vor rezista anul acesta si vor intra in reorganizare. De aceea trebuie mare atentie la gradul de indatorare al emitentilor reliefate de bilanturile anuale. Pe de alta parte, este necesar sa se uite si la datoriile catre bugetul statului care ar putea reprezenta o povara foarte mare asupra societatilor. In iunie va intra in vigoare o ordonanta care va modifica penalitatile pentru intarzierile platilor pentru buget. Statul nu va mai fi la fel de relaxat in ceea ce priveste incasarile", a avertizat Mirela Maxim.