Newmont Corporation va achizitiona Newcrest Mining

De la TradeVille.ro wiki

Dupa mai multe saptamani de negocieri, Newmont Corporation a indicat ca va achizitiona Newcrest Mining, intr-un deal evaluat la 17.5 mld. USD. Este cel mai mare aranjament de acest tip din istoria sectorului producatorilor de aur. 

Newmont Corporation este cel mai mare producator de aur din lume. Newcrest Mining s-a nascut in anii '60 ca o subsidiara a Newmont in Australia.

Minele de aur ale Newcrest Mining, care beneficiaza de costuri reduse de productie, sunt printre cele mai mari la nivel global. Achizitia producatorului australian de catre Newmont are scopul cresterii productiei si a rezervelor de aur, taierii costurilor si imbunatatirii randamentelor pentru actionari.

In 2019, Newmont a achizitionat producatorul canadian Goldcorp, intr-o tranzactie apreciata la 10 mld. USD. In acelasi an, Newmont si Barrick Gold (al doilea cel mai mare producator de aur din lume) au format un parteneriat in Nevada. dupa ce intentia Barrick Gold de a achizitiona Newmont a esuat.

O alta motivatie a achizitiei Newcrest Mining consta in cantitatile de cupru la care producatorul australian are acces. Newmont estimeaza ca, prin preluarea Newcrest Mining, cuprul va reprezenta aproximativ 30% din rezervele sale globale.

Potrivit unei estimari Wood Mackenzie, deficitul productiei de cupru la nivel global va deveni tot mai sever de la mijlocul acestui deceniu. Importanta cuprului in tranzitia globala spre forme nepoluante de energie a fost evidentiata saptamana trecuta si de Stanley Druckenmiller, considerat unul dintre cei mai profitabili investitori din istorie, la Sohn Investment Conference.

(US.NEM)