Ocean Credit IFN vine la bursa - 03 noiembrie 2021

De la TradeVille.ro wiki

Ocean Credit listează miercuri prima sa emisiune de obligațiuni pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București. Seria de obligațiuni va fi tranzacționată sub simbolul OCIFN26E și va oferi investitorilor un cupon de 8,75% în euro. "Ne propunem să intrăm în competiție cu cardurile de credit, o piață evaluată la aproximativ 3 miliarde de euro", a declarat Radu Ciorbă, fondator al Ocean Credit și al fintech-ului Volt. În iulie, Ocean Credit, IFN digital din piața locală, a atras aproape 1,84 milioane de euro printr-un plasament privat de obligațiuni, finanțare care îi va permite să își continue ritmul de creștere și să-și multiplice portofoliul de credite de două ori până la finalul acestui an. Plasamentul privat avea un prag de succes de 10.000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 100 de euro. Cererea a fost de aproape două ori mai mare, oferta fiind închisă anticipat prin vânzarea unui număr de 18.668 obligațiuni. Titlurile, care au fost subscrise la un discount de emisiune de 1,5%, urmează să fie listate pe bursă în perioada următoare, astfel încât toți investitorii să poată tranzacționa obligațiunile și să beneficieze de dobânda extrem de atrăgătoare pentru un plasament în euro. Fondurile atrase astfel de la un număr de 13 investitori calificați, dintre care 6 persoane juridice, vor fi folosite pentru a susține ritmul agresiv de creștere a portofoliului de credite, dar și pentru lansarea produsului Delfin, prima linie de credit de tip revolving care va putea fi atașată oricărui card de salariu. Radu Ciorbă este fondator al Ocean Credit și al fintech-ului Volt. Obligațiunile au scadența în 2026, cuponul este plătit trimestrial și vor putea fi răscumpărate anticipat de Ocean Credit după 3 ani. Ocean Credit a implementat încă din 2019 un flux complet digital de acordare a creditelor, inclusiv pe telefonul mobil, fiind una dintre primele instituții financiare nebancare care a oferit împrumuturi la distanță, oferind totodată o transparență totală a informațiilor care stau la baza aprobării creditelor. Ocean Credit a acordat din 2015 până în prezent credite de peste 45 milioane lei, rata anuală compusă de creștere fiind de 153%. Creditul mediu acordat de Ocean Credit se situează la nivelul de 2.800 lei, iar rata de recurență este la un nivel foarte ridicat, de 80%. Ocean Credit și-a început activitatea în 2015 ca o instituție financiară nebancară. Compania a acordat în ultimele 12 luni credite în valoare de 30 milioane de lei și înregistrează o rată compusă de creștere a portofoliului de peste 150%.