Partea plina a paharului - Trade Talk 04 iulie 2023

De la TradeVille.ro wiki
Trade talk logo.png

Optimismul a invins la inceput de an. Cresterea dobanzilor, prabusirea unor banci, razboiul si temerile legate de recesiune nu au fost mai puternice decat entuziasmul investitorilor pentru companiile din tehnologie, in contextul popularitatii uimitoare pe care inteligenta artificiala a obtinut-o aproape peste noapte. Boom-ul AI a devenit un pilon solid al optimismului de pe burse in primele 6 luni din an. Daca se va mentine sau se va clatina, ramane de vazut.

Indicele american S&P 500 a incheiat primele 6 luni cu cea mai buna evolutie pentru prima jumatate de an consemnata din 2019 incoace. Nasdaq Composite a urcat cu aproape o treime, cel mai bun prim semestru din 1983.  Coroana de Top Performer a revenit catre Nvidia, care a cules din plin roadele exploziei popularitatii AI. Capitalizarea  bursiera a producatorului de cipuri a trecut pragul de 1,000 mld. USD, iar actiunile companiei aproape s-au triplat de la inceputul anului.

In ceea priveste aspectele macro, investitorii au primit cu entuziasm datele care arata ca economia SUA ramane mai solida decat parea in iarna. Totodata, inflatia se reduce, desi mai lent decat era preconizat.

Revenind la companiile individuale, Meta Platforms si Tesla au fost si ele pe val, atingand valori de piata mai mult decat duble fata de inceputul anului. Iar, asta inainte de cresterea puternica a Tesla din sedinta de ieri. Ieri, compania a anuntat ca a livrat un numar record de masini in ultimul trimestru. Se pare ca taierile repetate de preturi, chiar daca sunt riscante, au adus rezultatul vizat.

La randul sau, Apple a incheiat trimestrul cu un record istoric si a atins o valoare bursiera de 3,000 mld. USD, fiind singura companie care a atins vreodata aceasta borna.

Raliul bursier a starnit si ingrijorari in randul traderilor, mai ales in ceea ce priveste asa-numitele growth-stocks. De la inceputul anului, investitorii au retras aproape 44 mld. USD din fondurile mutuale si ETF-urile bazate pe growth-stocks. Unii se tem ca, o bula speculativa formata in jurul AI a ridicat actiunile la cotatii nesustenabile. Daca AI e o bula speculativa sau nu, e subiect aprins de dezbateri. Unii zic ca da si compara situatia actuala cu bula dot-com, altii ca nu. Unii spun chiar ca asta nu conteaza, atat timp cat alegi sa ai in portofoliu titluri de calitate, cu potential de crestere pe termen lung. Cu siguranta unele actiuni sunt supraevaluate, dar viitorul pare bazat intr-o masura importanta pe AI. 

2. Inca un Twitter. Se lasa cu bataie?

Meta Platforms isi lanseaza noua aplicatie care va rivaliza cu Twitter. Lansarea aplicatiei, numita Threads, este asteptata joi. Aplicatia va fi conectata cu Instagram, detinuta tot de Meta.

Este o noua etapa a rivalitatii dintre Mark Zuckerberg si Elon Musk, proprietarul Twitter. Zuckerberg anuntase deja ca pregateste o aplicatie de socializare bazata pe text. Primele efecte? Cu nici doua saptamani in urma, Musk si Zuckerberg au stabilit sa se lupte intr-un meci in cusca.  Musk a postat un mesaj pe Twitter, in care a anuntat relaxat ca este "gata pentru o lupta in cusca" cu omul din spatele Facebook. Trucul pe care se bazeaza? Strivirea adversarului. La propriu... Amintindu-ne de curtea scolii, Zuckerberg a raspuns invitatiei cu: send me location.

Ramane de vazut daca este doar o gluma sau nu. Zuckerberg se antreneaza in artele martiale mixte (MMA) si a castigat recent turnee de jiu-jitsu. Asta pe langa faptul ca alearga mult si impusca capre cu pistoale laser. Gasiti detalii pe Google si intr-un TradeTalk mai vechi. Se pare ca si Musk incepe sa ia lucrurile in serios si se apuca de antrenamente. Are ceva de recuperat... 

TOP TRENDING... GLOBAL[edit | ]

Un nou serial Netflix, reclamele...: Netflix vrea sa ofere publicitate mai bine directionata si mai putin repetitiva la abonamentele cu reclame. Pentru a nu plictisi abonatii, noile campanii de promovare a brandurilor ar putea avea mai multe episoade.

EVs: Nu doar Tesla Motors are motive de bucurie. Rivian Automotive a livrat 12,640 de vehicule in al doilea trimestru, depasind asteptarile de pe Wall Street, care indicau livrarea a 11,000 de vehicule. Actiunile au crescut puternic dupa anuntarea livrarilor trimestriale.

TOP TRENDING... LA BVB[edit | ]

Bursa dupa 6 luni: Bursa de Valori Bucuresti  a adaugat 15.2 mld. RON capitalizare in primul semestru, ajungand la 226 mld. RON. Bursa a oferit un randament de 10% cu tot cu dividende si a atins pe 29 iunie un maxim istoric prin prisma indicelui BET-TR. Indicele principal BET a avut un avans de 7% in primele 6 luni.

Poveste de succes: IPO-ul Hidroelectrica (H20) a ajuns astazi la final, transa de retail fiind subscrisa in proportie de 476.4%. Astfel, retailul a introdus ordine de aproximativ 6.2 mld. RON, record absolut. 

STIAI CA?[edit | ]

Se pare ca Elon Musk se antreneaza cu Georges St-Pierre, triplu campion UFC. Sa fie spaima de vina?

Aceasta comunicare nu a fost pregatita in conformitate cu cerintele legale privind independenta cercetarii si nu are interdictii pentru difuzare. Cotatiile mentionate sunt cele de la sfarsitul zilei de tranzactionare. Investitia in instrumente financiare presupune riscuri specifice; performantele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achizitie si fluctuatiile valutei pot influenta randamentul investitiei. Vezi lista potentialelor conflicte de interese si modul de definire a acestora.