Pastila de pe Wall Street - Trade Talk 06 februarie 2024

De la TradeVille.ro wiki
Trade talk logo.png

Stiti care este diferenta intre Elon Musk si Mark Zuckerberg? Primul foloseste un iPhone 15, cel de-al doilea se multumeste cu un Samsung... Dupa doua saptamani in care 6 dintre cei 7 Magnifici au raportat, am revenit pe Wall Street pentru a lua pulsul, inainte de sezonul de raportari de la BVB. Evident ca Nvidia se lasa asteptata, insa acest lucru nu pare sa il fi deranjat prea mult pe Jensen Huang, care si-a vazut cotatia la noi maxime. La prima vedere, Netflix, Microsoft, Amazon si Meta s-au evidentiat in acest sezon de iarna, in timp ce Tesla, Alphabet si Apple si-au aratat vulnerabilitatile. Astazi, trecem in revista punctele forte si cele mai putin reusite din rezultatele companiilor care impreuna au o cota de peste 28% din indicele S&P 500. Oricat de mult am simpatiza cu viziunea lui Musk si geniul organizatoric al lui Cook, cei doi au iesit destul de sifonati atat ca imagine, dar si in conturile bancare, comparativ cu Zuckerberg care isi numara pentru prima data in istorie dividendele.

O strategie care a mers de minune in 2023, si anume buy and hold the Magnificent 7, pare sa devina un pic plictisitoare si periculoasa. Chiar daca S&P 500 si Dow Jones au setat noi maxime, Apple si Tesla se zbat in anonimat, liderul de EVs inregistrand o scadere de aproape 27% de la inceputul anului. Ramane de vazut ce as din maneca scoate si Jensen, pe 21 februarie atunci cand raporteaza Nvidia. Cum era de asteptat, printre principalele teme de discutie de pe Wall Street au fost cloud adoption, publicitatea digitala, evolutia vanzarilor de iPhone si elefantul din camera, inteligenta artificiala.

Magnificii isi continua show-ul, chiar daca par sa piarda pe drum macar 2 dintre ei. Astfel, in ultimul an, cresterea medie a actiunilor acestui grup select de companii a fost de 80%, in timp ce average Joe-ul din S&P 500 s-a apreciat cu 3%, cam pe unde este inflatia in prezent in SUA. Analistii de la Bank of America si JP Morgan continua sa faca paralele cu dot-com bubble, insa, so far so good.

Cele mai mari 7 companii de tehnologie se tranzactioneaza in prezent la niste evaluari piperate, de 48x profiturile, de peste doua ori mai mult decat media actiunilor din indicele american. Datorita pozitiei lor dominante in toate domeniile, de la comertul electronic la cloud computing si electronice, profiturile grupului sunt asteptate sa creasca cu un ritm mediu anual de 14% in urmatorii 3-5 ani, conform celor de la Bloomberg. Acesta prognoza este cu 4% mai mare decat rata de crestere pentru S&P 500.

1 Hacker Way, ce adresa inspirata pentru sediul Meta... compania care a trecut de la agonie la extaz in ultimii 2 ani de zile. Si, cum va spuneam mai sus, Zuckerberg nu are timp de notificarile lui Musk de pe X, fiindca trebuie sa isi pregateasca declaratia de dividende. Compania a surprins Wall Street cu intentia de a acorda un dividend cu randament de 0.40%. In ciuda faptului ca, pana si ONE United Properties are un dividend mai mult decat dublu, aceasta stire a fost suficienta pentru a duce la un raliu fabulos pe Wall Street. In mai putin de o luna averea lui Zuck a crescut cu 14.3 mld. USD, devenind al 5-lea cel mai bogat om al planetei, in fata fostului CEO al Microsoft, Steve Ballmer, si chiar in spatele fondatorului Bill Gates. Dat fiind faptul ca CEO-ul Meta detine 13% din capitalul social al companiei, acest lucru ii permite sa incaseze circa 700 mil. USD in dividende anual.

Intre timp, Meta a intrat si in randul companiilor cu o capitalizare bursiera de peste 1 mld. USD. Din 2012 si pana in prezent, ascensiunea cotatiei Meta aka Facebook a fost de 933%. Va mai lasam cu o statistica interesanta: din topul celor mai bogati 10 oameni de pe planeta, doar 2 au facut avere in afara sectorului de tehnologie (Bernard Arnault si Buffett), in timp ce doar primul dintre ei este din afara SUA. La polul opus in 2024 se afla Musk, care a pierdut 23.6 mld. USD dupa evolutia Tesla. Partea plina a paharului? Zuckerberg promite ca va oferi 99% din averea sa spre cauza caritabile...la fel precum Buffett si Gates.

Facem pasul de la Meta la Amazon, care a reusit sa transmita mesajul pe care Wall Street il cauta de ceva vreme: AWS a inregistrat o accelerare a veniturilor in T4 si se asteapta ca tendinta sa continue si pe parcursul anului curent. Cu 130 mld. USD a crescut capitalizarea bursiera a Amazon, depasind Alphabet, ocupand ultimul loc pe podium dupa Microsoft si Apple. Si daca am pomenit de Cook si ai sai, se pare ca salvarea pentru Apple, care a fost trasa in jos de vanzarile din China, ar putea veni de abia la vara, la WWDC, cand AI ar putea intra in vocabularul companiei. Ca si Bruce Willis in Die Hard, pana la proba contrarie, Magnificent 7, sau mai bine zis, Mag 5, continua sa faca legea pe Wall Street si in acest inceput de an.

Pentru investitorii care doresc sa consulte statisticile inainte de a lua o decizie, luna februarie nu pare cea mai prietenoasa. Dupa 13 saptamani din ultimele 14 in care S&P 500 a inregistrat cresteri, performanta neegalata din 1986, luna februarie se anunta cel putin problematica. Statistic vorbind, luna lui Cupidon nu este prea indragita de investitori, oferind al 3-lea cel mai prost randament dupa septembrie si august. 

TOP TRENDING... GLOBAL[edit | ]

Oh Snap: Compania de social media Snap a declarat in cursul zilei de ieri ca va concedia 10% dintre angajati. Reactia bursei? Scadere de 3% in sedinta de pre-market de ieri. Compania a executat mai multe runde de disponibilizari incepand cu anul 2022, cea mai recenta fiind chiar in noiembrie. Compania se asteapta sa suporte cheltuieli curprinse intre 55 si 75 mil. USD potrivit unui document de reglementare. Pretul actiunilor Snap ramane sub pretul din IPO, si la mare distanta de maximul de 83 USD, inregistrat in 2021. Compania urmeaza sa raporteze ultimele cifre chiar in aceasta seara dupa inchiderea bursei de la New York.

Butterfly effect: McDonalds si Starbucks, doua dintre cele mai mari companii americane de restaurante, au declarat ca razboiul dintre Israel si Hamas le-a afectat vanzarile la sfarsitul anului trecut. Actiunile McDonalds au scazut ieri cu 4% imediat dupa publicarea rezultatelor financiare. Compania a raportat ca incetinirea vanzarilor in Orientul Mijlociu a contribuit la ratarea prognozei de venituri. Si cei de la Starbucks au avut de suferit, pretul actiunii scazand cu 2% de saptamana trecuta dupa ce au raportat. Ramane de vazut daca si alte companii din breasla vor intampina aceleasi dificultati.

M&A: Actiunile MorphoSys au crescut in sedinta de ieri dupa un raport potrivit caruia Novartis se afla in discutii pentru a cumpara producatorul german de tratamente impotriva cancerului. Pretul actiunilor a saltat cu 39%, cea mai mare crestere intra-day din ultimele doua decenii. Reuters a precizat ca Novartis este mai bine plasata decat Incyte, care s-a aratat de asemenea interesata de achizitie.

Bid for beauty: Blackstone ia in considerare o oferta pentru compania de ingrijire a pielii LOccitane, potrivit unor surse familiare cu acest subiect. Compania ia in considerare si posibilitatea de a face echipa cu presedintele LOccitane, Reinold Geiger. Actiunile LOccitane au crescut ieri cu 0.8% in Hong Kong, ceea ce ii confera o capitalizare bursiera de 4.9 mld. USD. Compania cu sediul in Luxemburg a debutat la bursa din Hong kong in 2012. Actiunile au atins un varf in 2022, la un pret mai mult decat dublu fata de cel din IPO, dar de atunci a urmat o scadere.

Bubble?: Pretul actiunilor Nvidia si-a continuat trendul ascendent dupa ce Goldman Sachs si-a reiterat ratingul de Convinction Buy, majorandu-si pretul tinta pana la 800 USD. Nvidia a crescut cu 37% de la inceputul anului si peste 9% in doar ultimele 5 sedinte de tranzactionare.

iPad: Apple a reusit sa isi pastreze pozitia de lider pe piata tabletelor, in ciuda faptului ca livrarile au scazut cu aproape 30% in T4, potrivit rezultatelor preliminare ale International Data Corporation. 2023 a fost primul an fara nici un model nou din 2010 incoace. Compania a anuntat ultima data o actualizare pentru iPad si iPad Pro in octombrie 2022. Veniturile din aceasta nisa au scazut cu 25% conform ultimei raportari, la aproximativ 7 mld. USD. Cu toate acestea, compania este asteptata sa actualizeze toate cele 4 modele de tablete in acest an.

BVB: Numarul de investitori prezenti la Bursa de Valori Bucuresti a ajuns la 178,545 la finalul anului trecut, marcand un nou record. Comparativ cu sfarsitul anului 2022, se observa o crestere de 34.3%. Dintre acesti investitori, 20.89% au in portofoliu doar titluri de stat emise de statul roman prin Ministerul Finantelor.

 

STIAI CA?[edit | ]

Mark Zuckerberg vorbeste fluent 6 limbi: engleza, franceza, latina, greaca, chineza si ebraica. La varsta de 12 ani, acesta a construit pentru tatal sau un instrument de mesagerie numit Zucknet, care a imbunatatit comunicarea pentru stomatologi.