Pierderile Bancii Comerciale Carpatica s-au diminuat in primul trimestru - 12 mai 2011

De la TradeVille.ro wiki

Profitul operational al Bancii Comerciale Carpatica (BCC) a crescut cu 27 la suta in primul trimestru din 2011, comparativ cu valoare prognozata in bugetul de venituri si cheltuieli, ajungand la 3,270 de milioane de lei.

Banca a inregistrat pierderi nete de 13,506 milioane de lei, cu 76,48% mai mici decat valoarea inregistrata la 31 martie 2010, potrivit unui comunicat al companiei, fiind si sub valoarea prognozata in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat de Adunarea Generala a Actionarilor de pe 28 aprilie 2011.

Lichiditatea imediata a bancii s-a situat la 12,13% peste minimul impus de BNR, de 10 la suta, iar activele au inregistrat o crestere de 2,1 la suta fata de perioada similara a anului precedent.

„Performanta sectorului bancar constituie o imagine fidela a climatului macroeconomic actual, nu tocmai favorabil, care a avut impact si in rezultatele inregistrate de banca in primele trei luni ale acestui an. Pierderile, insa, au scazut simtitor fata de valoarea inregistrata in perioada similara din 2010, iar semnalele pozitive din piata ne dau incredere ca obiectivele propuse pentru acest an vor fi realizate”, a declarat Nicolae Surdu, director general al Bancii Comerciale Carpatica.

In luna februarie a anului curent, capitalul social a fost majorat cu peste 35,6 milioane de lei, ajungand la valoarea de 314,62 de milioane de lei.