Profit de aproape 20 de milioane de lei pentru (VNC) - 21 februarie 2017

De la TradeVille.ro wiki

Profitul societății Vrancart Adjud a crescut cu peste 1,5 milioane lei în 2016, comparativ cu anul anterior, arată raportul transmis către Bursa de Valori București la sfârșitul săptămânii trecute. Compania vrânceană, unul dintre cei mai mare producători de hârtie pentru carton ondulat din România, a anunțat că profitul estimat pentru 2016 este de peste 19,9 milioane lei, după impozitare. Profitul a fost calculat în condițiile care veniturile au fost de peste 227,1 milioane lei în 2016, cu peste 18 milioane lei mai mari decât în 2015. Anul trecut, acționarii Vrancart au aprobat achiziția societății Rom Paper Brașov, la un preț cuprins între 4,2 și 6 milioane euro. Achiziția urmează să fie definitivată în următorii doi ani, în funcție de rezultatele financiare obținute în această perioadă de Rom Paper. Prezentarea datelor financiare ale societății are loc în perioada derulării unei oferte pentru 382.500 obligațiuni convertibile, negarantate, denominate în lei, cu o valoare nominală totală de 38.250.000 lei, emise în 2017 cu scadență în 2024. Obligațiunile au o valoare nominală de 100 lei și o rată anuală variabilă a dobânzii calculată în funcție de ROBOR la trei luni și o marjă stabilită la 2%. Oferta drepturilor de preferință se derulează până la 8 martie 2017, după care are loc oferta primară. Oferta de acțiuni emise de Vrancart este intermediată de societatea de investiții financiare Ieba Trust.