Raiffeisen ridica pretul tinta pentru Petrom - 03 februarie 2010
Analistii de la Raiffeisen Bank au majorat pretul tinta pentru actiunile Petrom de la 0,24 lei la 0,25 de lei, dar pastreaza recomandare de reducere in portofoliu. Potrivit raportului publicat ieri, analistii se asteapta ca veniturile obtinute din activitatea de exploatare si productie (upstream) sa contrabalanseze pierderile din segmentul de rafinare, pe care acestia il considera critic in acest moment. Majorarea pretului tinta pentru titlurile Petrom are la baza previziunile de crestere a pretului petrolului, o apreciere a dolarului fata de leu, dar si o diminuare a investitiilor in mijloace fixe dupa anularea proiectului de modernizare a sistemului de rafinare. Totodata, analistii au asteptari bune si pentru divizia de gaze naturale, unde rezultatele ar trebui sa se imbunatateasca odata cu finalizarea, in 2011, a centralei de langa rafinaria Petrobrazi. Cele mai importante decizii cuprinse in revizuirea planului de investitii sunt renuntarea la proiectul de majorare a capacitatii de rafinare a rafinariei Petrobrazi si iesirea de pe segmentul produselor petrochimice pana la sfarsitul anului 2010. Potrivit raportului publicat de compania OMV, actionarul majoritar al Petrom, productia de hidrocarburi (petrol si gaze) a Petrom a crescut cu 1% in ultimele trei luni ale anului trecut fata de trimestrul al treilea, la 187.000 de barili echivalent petrol pe zi, datorita imbunatatirii performantelor unui camp petrolifer din Kazahstan, se arata intr-un raport al OMV. Marja de profit a OMV pe segmentul de rafinare a scazut insa puternic, la 0,79 dolari pe baril in trimestrul al patrulea al anului trecut. Declinul a fost cauzat de scaderea spreadurilor pentru benzina si cresterea pretului petrolului fata de trimestrul al treilea, factori care au determinat majorarea costurilor consumului propriu indeosebi pentru Petrom, se precizeaza in raport. Vanzarile diviziei Gas and Power Petrom pe acest segment au avansat la 1,37 miliarde metri cubi, de la 1,32 miliarde metri cubi. OMV detine 51,01% din actiunile Petrom (simbol SNP), iar principalii actionari minoritari sunt Ministerul Economiei, cu 20,63% din titluri, si Fondul Proprietatea, cu o participatie de 20,11%. Restul capitalului, respectiv 8,24% din actiuni, se tranzactioneaza pe bursa. Actiunile Petrom se tranzactionau ieri la pretul de 0,284 lei.