Romcab isi adanceste pierderea la 190 milioane de lei - 29 august 2018

De la TradeVille.ro wiki

Romcab Târgu Mureş (MCAB), societate aflată în insolvenţă a raportat, pentru primele şase luni ale anului curent, o pierdere de 189,76 milioane de lei, de peste cinci ori mai mare decât înregistratră în prima jumătate a anului 2017, de 36,85 milioane de lei, se arată în raportul companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Veniturile operaţionale au urcat, în primul semestru al acestui an, cu 110,9%, până la 135,08 milioane de lei, îndeosebi ca urmare a creşterii veniturilor din vânzarea produselor finite cu 113,72%, până la 130,13 milioane de lei. "Vânzările au înregistrat o creştere importantă pe măsura refacerii portofoliului de clienţi şi a cererii constante din piaţă", explică producătorul de cabluri evoluţia veniturilor din primele şase luni ale anului 2018. Pe de altă parte, cheltuielile operaţionale au crescut de peste trei ori, în prima parte a anului 2018, până la 323,89 milioane de lei, faţă de 99,49 milioane de lei pentru aceeaşi perioadă de raportare a anului trecut. Evoluţia cheltuielilor a fost influenţată, în special, de "ajustările de valoare privind activele curente", care au înregistrat o valoare negativă de 149,94 milioane de lei, la 30 iunie 2018, faţă de nivelul de 178,9 milioane de lei, la 30 iunie 2017, în timp ce cheltuielile privind materiile prime şi consumabilele au scăzut cu 37,49%, până la 151,7 milioane de lei. "Activitatea desfăşurată de Romcab în primele şase luni ale anului 2018 a fost influenţată de intrarea societăţii în procedura de insolvenţă, dar prin comparaţie cu anul precedent, tendinţele vânzărilor au fost în creştere. Scopul principal urmărit în această perioadă a fost de asigurare a continuităţii activităţii, ca efect a incidenţei Legii 85/2014", se arată în raportul emitentului. Activele totale au scăzut cu 21,72%, la finalul primelor şase luni ale anului până la 530,2 milioane de lei, faţă de cea înregistrată la începutul anului. Activele imobilizate au scăzut, de la 189,6 milioane lei în decembrie 2017 la 183,8 milioane lei în iunie 2018, deprecierea fiind dată de amortizarea activelor, în timp ce activele curente au scăzut cu 28,99% la 30 iunie 2018 faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2017, menţionează Romcab. "Baza tehnico-materială a societăţii a scăzut la 206,5 milioane de lei faţă de începutul perioadei de raportare (-45,26%). Stocurile deţin o pondere importantă în totalul activelor curente (60%) la finalul lunii iunie 2018", se arată în raportul Romcab. Datoriile pe termen lung se situau, la finalul lunii iunie a anului curent la 887,05 milioane de lei, cu 0,26% faţă de nivelul de la finalul anului 2017, de 889,37 milioane de lei, cea mai mare parte, de 524,66 milioane de lei fiind dată de "datoriile comerciale şi alte datorii". Datoriile pe termen scurt au urcat cu 153,1%, la 30 iunie 2017, până la nivelul de nivelul de 74,31 milioane de lei, faţă de 29,36 milioane de lei, sumă înregistrtată la data de 31 decembrie 2017. În luna februarie a anului trecut, titlurile MCAB au fost suspendate de la tranzacţionare la BVB, ca urmare a intrării în insolvenţă a producătorului de cabluri, la cerere, în condiţiile în care societatea a raportat o pierdere de 39 de milioane de euro, în 2016, deşi înregistrase un profit de 9 milioane de euro, în primele nouă luni ale anului trecut.