SIF-urile, inceput slab la bursa - 13 februarie 2024

De la TradeVille.ro wiki

Dintre cele 5 fonduri alternative de investitii (SIF-uri), niciunul nu a inregistrat cresteri de la inceputul anului pana in prezent, variatia pretului actiunilor acestora situandu-se intre –2% si –9%. De altfel, BET-FI, indicele care cuprinde SIF-urile si Fondul Proprietatea, este singurul indice de la BVB care se afla in teritoriu negativ de la inceputul anului incoace, inregistrand un declin de 4%. (Sursa: ZF)

Salariu mediu net, mai mare[edit | ]

In luna decembrie a anului 2023, salariul mediu net la nivel national a fost de 5,079 RON, in crestere cu 15.5% fata de aceeasi perioada a anului anterior, si cu 6.6% (+314 RON) fata de luna noiembrie 2023. Cele mai mari valori au fost raportate in fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, cu o medie de 12,710 RON in decembrie (+20% fata de noiembrie), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (2,825 RON). In sectorul de servicii informatice, cresterea lunara din decembrie 2023 a fost de doar 3%, salariul mediu net fiind de 11,268 RON. (Surse: BVB;ZF)

Fondurile de pensii din SUA mizeaza pe semiconductori[edit | ]

Cel mai mare fond de pensii din SUA, in functie de active, Calpers, a operat cateva schimbari importante in alcatuirea portofoliului de actiuni. Astfel, fondul de pensii din California si-a dublat investitia in Intel, majorand totodata si detinerea pentru Nvidia. In ceea ce priveste sectorul de streaming, fondul de pensii a redus din expunerea pe Netflix si a achizitionat mai multe actiuni Disney. (Sursa: Bloomberg)

Revolut, o noua linie de business[edit | ]

Compania britanica de tehnologie financiara Revolut a anuntat lansarea unor planuri de telefonie in UK, marcand astfel o premiera pentru industria serviciilor financiare. Unicornul de plati si servicii bancare digitale va incepe sa ofere eSIM-uri din aceasta saptamana. (Sursa: CNBC)

ROMAERO SA BUCURESTI (RORX)[edit | ]

Romaero a informat piata cu privire la acceptarea cererii sale de insolventa si la majorarea termenului de depunere a raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa. Astfel, termenul de depunere se amana de la data de 27.02.2024, la data de 08.04.2024. (Sursa: BVB)

OMV PETROM S.A. (SNP)[edit | ]

OMV Petrom anunta notificarea domnului Niculae Havrilet de renuntare la mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere al companiei, incepand cu data de 12 februarie 2024. Dl. Niculae Havrilet a fost membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom din 3 Martie 2020 pana in prezent. (Sursa: ZF)

Bayer AG (BAYN)[edit | ]

Bayer a inregistrat o scadere de 18.6% a pretului actiunii de la inceputul anului si pana in prezent. Pe Bursa de la Frankfurt, evolutia pretului actiunilor este de -19%, declinul venind pe fondul unei amenzi de 2.25 mld. USD. O instanta din Philadelphia, Statele Unite, a acuzat o filiala a companiei de vanzarea unor substante provocatoare de cancer. (Sursa: ZF)

Diamondback Energy, Inc. (US.FANG)[edit | ]

Diamondback Energy si Endeavor Energy Resources sunt in discutii avansate pentru a ajunge la un acord de unire a fortelor, ceea ce s-ar putea materializa in formarea unui gigant energetic evaluat la peste 50 mld. USD. Endeavor, companie privata, este evaluata la aproximativ 25 mld. USD, in timp ce Diamondback are o capitalizare de piata de peste 27 mld. USD. (Sursa: Bloomberg)

TESLA INC. (US.TSLA)[edit | ]

Tesla a anuntat o noua reducere de 1,000 USD pentru Model Y pana la finalul acestei luni. Anuntul vine in contextul in care, compania lui Elon Musk se pregateste de o concurenta acerba, cu un numar tot mai mare de vehicule electrice (EV) ieftine. BYD este compania chinezeasca care a depasit Tesla ca principal producator mondial de EVs in ultimul trimestru din 2023. (Sursa: Reuters)

Novo Nordisk A/S (US.NVO)[edit | ]

Cel mai mare actionar al Novo Nordisk isi propune sa investeasca pana la 7 mld. USD anual pana in 2030, impulsionat de succesul medicamentelor companiei pentru obezitate si diabet. Compania se asteapta ca veniturile in crestere sa ii permita sa investeasca 5 mld. USD anual in urmatorii cinci ani si 7 mld. USD ulterior. (Sursa: Bloomberg)