SIF Moldova decide, pe 26 noiembrie, daca vinde actiunile BCR - 26 octombrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Administratorii SIF Moldova (SIF2) au convocat adunarea generala a actionarilor pe data de 26 noiembrie, in vederea obtinerii aprobarii conditiilor pentru valorificarea actiunilor detinute in cadrul Bancii Comerciale Romane.

Conducerea SIF Moldova urmeaza sa negocieze cu Erste Group, actionarul majoritar al bancii romanesti, conditiile in care ar putea fi realizata tranzactia.

La jumatatea lunii septembrie, Erste a reusit sa incheie un acord cu patru societati de investitii financiare, SIF Banat – Crisana (SIF1), SIF Transilvania (SIF3), SIF Muntenia (SIF4) si SIF Oltenia (SIF5) in vederea preluarii unui pachet de 24,12 la suta din actiunile BCR, urmand a oferi atat plata in numerar, cat si un schimb cu actiuni emise de grupul bancar austriac.

SIF Oltenia detine 6,12 procente din BCR, in timp ce restul societatilor de investitii financiare controleaza cate 6 la suta. SIF Muntenia a fost prima care a semnat contractul final pentru vanzarea actiunilor. In urma negocierilor, Erste a acceptat sa majoreze oferta de la plata a 0,1 lei/titlu la 0,5 lei/titlu.