Schimburi de pachete de actiuni la (CBC) cu o zi inainte de publicarea raportului la T3/2020: CEO-ul companiei vinde 4,4% din detinere,iar Carbo Europe, actionarul majoritar, isi creste participatia pana la 75,8% - 13 noiembrie 2020

De la TradeVille.ro wiki

Pe 11 noiembrie, la bursă au a ut loc două tranzacţii cu acţiuni ale producătorului de abrazive industriale Carbochim din Cluj-Napoca (simbol bursier CBC), prin care Viorel-Dorin Popovici, CEO şi preşedinte, a vândut un pachet de 4,4% din acţiunile companiei pentru 3,3 milioane de lei, iar Carbo Europe, acţionarul majoritar, şi-a majorat participaţia de la 68,4% la 7,8%, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB. Astfel, Popovici şi-a diminuat deţinerea la companie de la 9,18% la 4,76% din capitalul social. Tranzacţia a fost efectuată la un preţ de 15,3 lei pe unitate, în urcare cu 2% faţă de cel din şedinţa precedentă, arată datele de la BVB. Astfel, Popoviciu a înstrăinat 218.000 de acţiuni şi a ajuns să deţină 234.670 de acţiuni, respectiv drepturi.