Sesiune de crestere la Bursa - 22 mai 2020

De la TradeVille.ro wiki

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a marcat o zi pozitivă la nivelul cotaţiilor în penultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, toţii indicii încheind sesiunea în creştere, în contrast cu mişcările din pieţele europene care au consemnat scăderi. Sunt avansuri care s-au dezvoltat în a doua parte a zilei de tranzacţionare, ceea ce indică, probabil, către achiziţii ale investitorilor instituţionali. Cu excepţia OMV Petrom (SNP), toate companiile importante din sectorul energetic şi al utilităţilor au cunoscut creşteri semnificative ale cotaţiilor, ceea ce a dus la o apreciere de 2,33% a indicelui BET-NG, care a urcat la 687,11 puncte, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide şaptesprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, s-a apreciat cu 1,93%, la 8.582,18 puncte. Totuşi, creşterile nu au fost susţinute de un rulaj pe măsură, valoarea schimburilor situându-se la 42,9 milioane de lei, sub media zilnică a anului, de 53,98 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deal" nu a avut loc nicio tranzacţie. Echipa de la Prime Transaction a notat, în raportul său zilnic: "Toţi indicii BVB au închis şedinţa de tranzacţionare pe plus. Valoarea tranzacţiilor a fost de 8,8 milioane euro, sub media anului curent. Banca Transilvania (TLV) a fost cel mai lichid emitent cu un rulaj de 28% din valoarea tranzacţionată. Din cadrul indicelui BET, observăm creşterile spectaculoase ale emitenţilor: Transgaz (TGN), 5,78% şi Romgaz (SNG), 4.11%. La polul opus, avem doar trei emitenţi care au închis cu o evoluţie negativă a preţului acţiunii: Digi Communications (DIGI), -0,6%, OMV Petrom (SNP), -0,58% şi Purcari Wineries (WINE), -0,49%". Titlurile Banca Transilvania, cele mai tranzacţionate acţiuni de la BVB şi cea mai bine clasată companie a pieţei noastre de capital din indicele MSCI Frontier Markets, au încheiat şedinţa de tranzacţionare la 1,918 lei, în stagnare, pe fondul unui rulaj de 12,04 milioane de lei. Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) s-au apreciat cu 3,72%, la 1,255 lei, în condiţiile unei valori tranzacţionate de 6,91 milioane de lei. Valoarea transferurilor cu titlurile SNG s-a ridicat la 4,97 milioane de lei, cotaţia producătorului de gaze naturale cunoscând un salt până la preţul de 31,7 lei. Locul al patrulea în topul lichidităţii a fost ocupat de titlurile TGN, care au angrenat un rulaj 3,29 milioane de lei, ultima cotaţie a acţiunilor transportatorului de gaze fiind de 293 lei. Indicele compozit BET Plus a urcat cu 1,88%, la 1.285,2 puncte, în timp ce indicele extins BET-XT, ce include cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 1,73%, până la 785,2 puncte. Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP, a marcat un avans de 1,46%, la 42.703,32 puncte, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a crescut cu 1,37%, până la 1.641,87 puncte.