Stiri pe scurt: Burse - Fonduri mutuale - 18 august 2010 - 18 august 2010

De la TradeVille.ro wiki

Cemacon Zalau (CEON) a inregistrat o scadere de 30% a afacerilor Producatorul de caramizi Cemacon Zalau (CEON) a inregistrat in primul semestru al anului o scadere de 30% a afacerilor, pana la un nivel de 9,6 milioane de lei (2,3 milioane de euro), in timp ce profitul net al companiei a coborat cu 45%, la un nivel de 870.000 de lei (circa 210.000 de euro). Scaderea profitului a fost cauzata pe de o parte de reducerea profitului din exploatare cu 33%, la 1,8 milioane de lei si de majorarea pierderilor financiare cu 13,5%, care au ajuns la 0,94 milioane de lei in primul semestru. Cemacon este destul de indatorata, la 30 iunie datoriile totale ale companiei cifrandu-se la 123,7 milioane de lei (28,4 milioane de euro), ca urmare a investitiilor pe care producatorul le-a facut in deschiderea unei noi fabrici in localitatea Recea. Cel mai important actionar al firmei este Broker Cluj (BRK), cu 10,13% din actiuni, urmat de firma Eurorom Trade & Investment din judetul Bihor si detinuta de un investitor din Egipt, Naser Mohamed Omar Taha Elmaria, care are 5% din titlurile Cemacon, potrivit Mediafax. In actionariat se regasesc si SIF Muntenia (SIF4) - 5,01% si fostul presedinte al consiliului de administratie Ioan Crehul - 5,95%. CNVM obliga actionarii Prodplast Imobiliare sa decida unde listeaza firma Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a emis o ordonanta prin care obliga conducerea Prodplast Imobiliare, divizia imobiliara desprinsa din cadrul Prodplast Bucuresti (PPL), ca in termen de 30 de zile sa convoace actionarii pentru a stabili operatorul de piata pe care compania urmeaza sa se listeze. "In vederea protectiei actionarilor Prodplast Imobiliare Bucuresti, se obliga Consiliul de Administratie al Prodplast Imobiliare Bucuresti ca in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului individual sa convoace Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor, care sa se desfasoare in termen de cel mult 45 de zile de la data convocarii, in vederea adoptarii unei hotarari privind admiterea la tranzactionare a actiunilor emise pe o piata reglementata", se arata in ordonanta. Anterior, CNVM a respins solicitarea Prodplast Imobiliare de a se lista pe sistemul alternativ al Sibex, considerand ca actionarii minoritari ar fi dezavantajati, in conditiile in care in 2008 acestea au fost asigurati ca firma se va lista pe o piata reglementata. Auto Cobalcescu a cumparat de la SIF Muntenia (SIF4) 10% din Comat Auto (COTA) cu 2,9 milioane de lei Firma de taximetre bucuresteana Auto Cobalcescu a achizitionat ieri un pachet de 10,3% din actiunile firmei Comat Auto, specializata in comertul cu piese auto, printr-o tranzactie efectuata pe piata RASDAQ in valoare de 2,9 milioane de lei (circa 685.000 de euro). Auto Cobalcescu este actionarul majoritar al firmei, in urma transferului de ieri ajungand sa controleze circa 71,1% din actiunile Comat Auto. La pretul de transfer al pachetului, de 4,5 lei/actiune, compania este evaluata la 28,4 milioane de lei (6,7 milioane de euro). SIF Muntenia detinea inainte de tranzactie 18,13% din actiunile Comat Auto, iar Paula Stanculescu detinea 15,94% din capital. Compania a avut in 2009 afaceri de 8,87 milioane de lei si un profit net de 30.600 de lei, insa detine active importante, astfel ca valoarea contabila a firmei se cifra la 31 decembrie 2009 la 58,5 milioane de lei (13,8 milioane de euro). Grupul Boromir fuzoneaza companii cu afaceri de 26 milioane de euro in jurul Moara Cibin (MOIB) Moara Cibin din Sibiu (MOIB), parte a grupului de morarit si panificatie Boromir, va fuziona prin absorbtie cu producatorul de amidon Amylon Sibiu (AMY) si cu alte doua firme din grup, respectiv Cerealcom Seica Mare si Panmed Medias. Decizia a fost luata de catre actionarii Moara Cibin in AGA de luni, iar actionarii Amylon au aprobat-o marti, ambele firme fiind listate la Bursa. In cadrul fuziunii, Moara Cibin este societatea absorbanta, iar celelalte trei firme sunt absorbite. Cele patru societati au realizat anul trecut afaceri cumulate de 111,24 milioane de lei (26 milioane de euro), dintre care 62,2 milioane de lei (14,6 milioane de euro) reprezinta vanzarile Moara Cibin. De asemenea, companiile au cumulat profituri de 2,8 milioane de lei si detineau impreuna 550 de angajati. Capitalizarea cumulata a Moara Cibin si Amylon se ridica la 36,6 milioane de lei (8,7 milioane de euro). Grupul Boromir desfasoara activitati in sectorul de morarit si panificatie si mai include companiile Boromir Prod Buzau, Boromir Ind (Ramnicu Valcea si Deva), Boromir Pan si Extrasib Sibiu. Grupul este controlat de omul de afaceri Constantin Boromiz impreuna cu alti actionari persoane fizice.