Stiri pe scurt din Burse - 06 decembrie 2010
Liviu Nita a plecat din conducerea Impact (IMP) Liviu Marius Nita, directorul juridic si de organizare al Impact Developer & Constructor (IMP), si-a dat demisia din conducerea societatii, el renuntand la mandatul incheiat cu dezvoltatorul imobiliar. Nita era unul dintre cei doi directori executivi ai Impact alaturi de Carmen Sandulescu, directorul economic al companiei si unul dintre principalii actionari, cu 11,6% din actiuni. Dezvoltatorul imobiliar este condus de omul de afaceri Dan Iona Popp, care detine 22% din actiuni si ocupa functiile de presedinte si director general al companiei. Titlurile dezvoltatorului s-au apreciat vineri cu 6,2%, pana la un nivel de 0,409 lei/actiune. La acest nivel, capitalizarea Impact se ridica la 19 mil. euro. Fondul Hiposwiss a vandut aproape 1,1% din actiunile Vrancart (VNC) Fondul de investitii Danube Tiger administrat de elvetienii de la Hiposwiss a raportat pe Bursa ca si-a diminuat participatia la producatorul de hartie si carton Vrancart Adjud (VNC) cu 8,5 mil. de titluri, reprezentand 1,07% din capitalul companiei. Hiposwiss nu mai detine o participatie semnificativa, aceasta coborand in urma recentelor vanzari sub pragul de 5%, pana la 4,43% din actiunile Vrancart. Titlurile au fost cedate pe Bursa saptamana trecuta la un pret mediu de circa 0,0712 lei/actiune in cadrul unor tranzactii in valoare de circa 600.000 de lei. Acesta este unul dintre cele mai mari transferuri realizate cu actiuni Vrancat pe Bursa dupa cel din luna ianuarie 2010, cand intr-o singura zi s-au transferat peste 15 mil. de titluri Vrancart, reprezentand 2,1% din capitalul societatii. Analistii Tradeville vad un potential de crestere de 11% pentru actiunile Daimler (DAI) Analistii firmei de brokeraj Tradeville sunt de parere ca actiunile companiei nemtesti Daimler AG (simbol bursier DAI), producatorul automobilelor Mercedes, mai pot creste cu 11% in urmatoarele 12 luni, pana la un nivel de circa 60 de euro/titlu (258 lei/titlu). Metoda care a stat la baza estimarilor a fost cea comparativa a multiplilor de profit si valoare contabila cu ai altor producatori europeni din domeniu. Din perspectiva valorii contabile, analistii Tradeville au estimat un pret tinta de 60 de euro, in timp ce multiplii de profit ai companiei cu media la nivelul sectorului implica un pret estimativ de 71,4 euro pentru actiunile Daimler. De la listarea acestor titluri pe sistemul alternativ al Bursei in urma cu circa o saptamana, actiunile Daimler s-au apreciat pe Bursa cu aproape 7%, vineri titlurile fiind tranzactionate la inchidere la un pret de 232 lei. Producatorul de automobile mai este listat in prezent la Deutsche Boerse si Boerse Stuttgart sub acelasi simbol bursier. Target Capital recomanda cumpararea de titluri BVB si Argus Constanta (UARG) Analistul firmei de brokeraj Target Capital Andrei Radulescu recomanda cumpararea de titluri ale operatorului bursier BVB si estimeaza un pret tinta de 44,98 lei/titlu, nivel cu 25% mai ridicat fata de ultimul pret din piata, de 36 lei/actiune. "Date fiind perspectivele de evolutie favorabila a tranzactiilor incepand cu 2011, majoram pretul tinta pentru urmatoarele 12 luni pentru titlurile BVB", se arata in raport. Analistul recomanda si achizitia de titluri ale producatorului de ulei Argus Constanta (UARG), cu un pret tinta de 1,82 lei/titlu, nivel cu 22% mai ridicat comparativ cu cel de pe Bursa. Radulescu spune ca a majorat estimarile privind avansul afacerilor Argus in acest an la 30% si marja de profit EBIT la 7,5%. Analistii casei de brokeraj recomanda totodata "mentinere" pe titluri Condmag Brasov (COMI), pretul estimat pentru urmatoarele 12 luni fiind de 0,465 lei/actiune, apropiat de cel din piata. Daniel Tepes a cumparat titluri BVB de 75.000 de euro Daniel Tepes, proprietarul casei de brokeraj HTI Valori Mobiliare si unul dintre cei mai mari actionari ai Bursei de Valori Bucuresti (BVB), a achizitionat vineri un pachet de circa 8.900 de titluri ale operatorului bursier, reprezentand 0,11% din capitalul social. Pretul mediu de transfer a fost de aproape 36 de lei/actiune. Tepes a platit in total pe pachet 320.000 de lei (74.600 de euro). El a mai cumparat si la inceputul lunii noiembrie pachete importante de actiuni BVB cand pretul era usor mai ridicat decat in prezent. Achizitiile din ultima perioada vin dupa ce Tepes a vandut la sfarsitul lunii septembrie un pachet de 2,1% din actiunile Bursei la un pret mai ridicat, de 41 de lei/actiune. Printre vanzatorii din ultimele sedinte s-au numarat firmele de brokeraj Romcapital, cu un pachet de 16.000 de titluri, Interdealer Capiutal Invest (2.200 de titluri) si IFB Finwest, care a cedat in piata un pachet de 3.300 de titluri. Tepes este unul dintre principalii actionari ai Bursei, el detinand la listarea operatorului 4,5% din actiuni.