Terenurile agricole devin mai valoroase - 22 decembrie 2023

De la TradeVille.ro wiki

In 2022, in Romania, pretul mediu al unui hectar de teren arabil a fost de 39,704 RON. Cel mai scazut pret s-a inregistrat in Regiunea Nord-Est, in timp ce in Bucuresti-Ilfov s-a observat cea mai ridicata valoare, de 59,263 RON. Comparativ cu 2021, pretul mediu a crescut cu 6.1%. In Uniunea Europeana, pretul mediu al unui hectar de teren arabil variaza semnificativ, intre 3,700 EUR in Croatia si 233,230 EUR in Malta. (Sursa: INS)

Ministerul Finantelor si obligatiunile verzi[edit | ]

Secretarul de Stat in cadrul Ministerului Finantelor, Alin Andries, a declarat ca, in primul semestru din 2024, Romania va emite primele obligatiuni verzi adresate investitorilor institutionali prin care vor fi finantate proiecte cu componenta verde. Declaratia vine in contextul in care, pe 20 decembrie, a fost publicat cadrul general de obligatiuni care include si evaluarea externa a S&P Global Ratings. (Sursa: ZF)

Deficitul bugetar din Marea Britanie, in crestere[edit | ]

Imprumuturile guvernului britanic s-au majorat, in primele 8 luni ale anului fiscal, deoarece costul ajutorului acordat populatiei pentru a face fata crizei nivelului de trai, a dus la cresterea cheltuielilor publice. Conform oficiului national de statistica, deficitul bugetar intre aprilie si noiembrie a urcat la 116.4 mld. GBP, reprezentand o crestere de 27% fata de anul precedent. In ultima luna, s-a inregistrat un deficit bugetar de 14.3 mld. GBP, cu 1.3 mld. GBP mai mare decat prognozau economistii. (Sursa: Barron’s)

Masuri de stimulare a cresterii economice[edit | ]

Cele mai mari banci de stat din China lanseaza o a treia runda de reduceri ale ratelor la depozite, in decurs de un an, in timp ce creditorii incearca sa mentina profitabilitatea pe fondul reducerii marjelor si al politicilor guvernmentale menite sa stimuleze consumul si cererea. Industrial & Commercial Bank of China a anutat ca va reduce ratele la depozite cu pana la 25 de puncte de baza pentru anumite scadente incepand cu 22 decembrie. (Sursa: Bloomberg)

OIL TERMINAL S.A. (OIL)[edit | ]

OIL Terminal a informat actionarii ca, pana la termenul limita de 20.12.2023, au fost depuse oferte privind constituirea unui parteneriat pentru constructia unui terminal de bitum in depozitul Port al Oil Terminal de catre 7 firme, printre care se regasesc Socar Petroleum, OMV Petrom si Takida Terminal. (Sursa: BVB)

BONAS Import Export SA (BONA)[edit | ]

Bonas Import Export a anuntat piata despre demisia directorului general al companiei, Lucian Nas, care a transmis in data de 20 decembrie 2023, decizia sa unilaterala de a renunta la aceasta functie. Pentru a efectua o tranzitie care sa nu afecteze activitatea companiei, Lucian Nas va ramane director general pentru inca 45 zile lucratoare. (Sursa: BVB)

LIFE IS HARD S.A. (LIH)[edit | ]

Life is Hard a anuntat convocarea AGA pentru data de 25 ianuarie 2024, unde, printre cele mai importante puncte, actionarii vor discuta aprobarea majorarii capitalului social cu aport in numerar si cu conversie de creante certe cu suma de pana la 370,000 RON. Majorarea va fi realizata prin emisiunea unui numar de pana la 740,000 actiuni noi, cu o valoare nominala de 0.5 RON/actiune. (Sursa: BVB)

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4)[edit | ]

SIF Muntenia a anuntat convocarea AGA, pentru data de 3/4 februarie 2024, in cadrul careia, printre cele mai importante puncte, actionarii vor dezbate revocarea Hotararii nr. 4 din 21.06.2023, care preciza schimbarea denumirii societatii in BEDROCK INVESTMENT GROUP si aprobarea schimbarii denumirii societatii in LONGSHIELD INVESTMENT GROUP. (Sursa: BVB)

CONPET SA Ploiesti (COTE)[edit | ]

Conpet a informat investitorii despre aprobarea unor noi tarife de transport, care au crescut cu 8.5% pe subsistemul Tara. Pe subsistemul Import, acestea au crescut in medie cu 60% pentru Rafinaria Arpechim, cu 18% pentru Rafinariile Petrobrazi si Lukoil si cu 95% pentru Rafinaria Petromidia. (Sursa: BVB)

2B Intelligent Soft S.A. (BENTO)[edit | ]

In contextul operatiunii de majorare a capitalului social cu actiuni gratuite, societatea a anuntat actionarii ca pentru a vedea actiunile gratuite in contul de tranzactionare, fiecare actionar trebuie sa solicite brokerului lor transferul actiunilor gratuite din Sectiunea I in Sectiunea II a Depozitarului Central. Actiunile gratuite au fost incarcate in Sectiunea I a Depozitarului Central, la data de 20.12.2023, conform calendarului aprobat. (Sursa: BVB)

Sphera Franchise Group S.A. (SFG)[edit | ]

Tatika Investments Cipru a cumparat actiuni in valoare de 9 mil. RON la Sphera Franchise Group, ajungand astfel la o participatie de aproximativ 30% din capitalul social. Dinamica cotatiei din 2023 este de 78.6%, pretul atingand recent maximul ultimilor 5 ani. (Sursa: ZF)

Holde Agri Invest- Clasa A (HAI)[edit | ]

Liviu Zagan, CEO Holde Agri Invest, a fost invitat la o emisiune organizata de Ziarul Financiar. Acesta a discutat atat despre anul agricol si dificultatile din punct de vedere meteorologic, cat si despre situatia nemaintalnita din punct de vedere al costurilor. Aceasta a afirmat ca, din punct de vedere al productiei, Holde a inregistrat cel mai bun an de la infiintare, dar, acest lucru a trecut in plan secundar din cauza problemelor cauzate de preturile excesive pentru infiintarea culturilor coroborate cu preturi foarte mici la recolta. (Sursa: ZF)

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP)[edit | ]

Analistii de la Raiffeisen Bank au oferit o recomandare de BUY si un pret tinta de 0.3 RON pentru actiunile Impact. Comparativ cu pretul de ieri din piata, randamentul potential este de aproximativ 22%. Actiunile Impact inregistreaza o dinamica negativa de 32.5% de la inceputul anului, pe fondul unor tranzactii in valoare de 13.4 mil. RON. (Sursa: ZF)

SAMSUNG ELECTRONICS CO LTD (GDR) (US.SMSN)[edit | ]

Samsung va investi aproximativ 40 mld. JPY (280 mld. USD) intr-o unitate de cercetare, in urmatorii cinci ani, pentru ambalarea avansata a cipurilor, in Japonia. Ministerul Industriei din Japonia va furniza subventii de 20 mld. JPY pentru a sustine revitalizarea productiei interne de cipuri. Acest pas vine in contextul relaxarii tensiunilor dintre Coreea de Sud si Japonia, in timp ce companiile la nivel mondial se straduiesc sa dezvolte tehnici avansate de ambalare a cipurilor pentru a imbunatati performanta generala a acestora. (Sursa: Reuters)

Boeing Co (US.BA)[edit | ]

Boeing reia livrarile de avioane 787 Dreamliner catre China, punand capat unei intreruperi de patru ani. Juneyao Airlines, o companie aeriana privata chineza, urmeaza sa primeasca un 787 Dreamliner, la Shanghai. Boeing a obtinut aprobarea de livrare din partea autoritatii de aviatie a Chinei, dupa ce, in 2019, livrarile au fost suspendate din cauza preocuparilor legate de siguranta, dupa accidentele fatale ale 737 MAX. (Sursa: Reuters)

Sanofi SA (FR.SAN)[edit | ]

Sanofi a anuntat ca va renunta la dezvoltarea unui medicament experimental pentru cancer pulmonar, Tusamitamab Ravtansine, dupa ce acesta a avut o performanta sub asteptari intr-un studiu de faza avansata. Tratamentul, pe baza de anticorpi, nu a reusit sa depaseasca eficacitatea chimioterapiei in tratarea unor pacienti cu cancer pulmonar non-chirurgical metastazat. (Sursa: Bloomberg)