Topul brokerilor dupa primele sase luni: KBC are un sfert din piata - 04 iulie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Brokerii de la KBC Securities, firma controlata de grupul belgian KBC, au dominat autoritar in primul semestru topul intermediarilor de la Bursa de Valori Bucuresti, una din patru tranzactii ca valoare fiind intermediata de casa de brokeraj, potrivit statisticilor BVB. KBC Securities a intermediat in sase luni tranzactii la Bursa in valoare de 3,2 mld. lei (743 mil. euro) si are o cota de piata de 25,9%, cat urmatoarele cinci firme de brokeraj clasate in top la un loc, care fac parte in general din grupuri bancare si care lucreaza preponderent cu investitori institutionali. Belgienii au profitat anul acesta de listarea Fondului Proprietatea, care au atras interesul investitorilor institutionali si au generat aproape doua treimi din rulajul intregii Burse in prima jumatate a anului, cu toate ca practic s-au tranzactionat numai circa cinci luni, fiind listate in data de 25 ianuarie. Desi titlurile Fondului Proprietatea au avut o evolutie dezamagitoare, depreciindu-se cu 12% de la listare, acestea au adus venituri semnificative firmelor de brokeraj implicate in tranzactii. Listarea Fondului Proprietatea a urcat tranzactiile de pe piata principala a BVB cu 44% in primele sase luni, pana la nivelul de 1,3 mld. euro. UniCredit CAIB Securities, Raiffeisen Capital & Investment si cehii de la Wood au urmat in topul intermediarilor de la BVB, fiecare cu tranzactii de peste 600 mil. lei (140 mil. euro). Si olandezii de la ING s-au apropiat de nivelul de 600 mil. lei. Dintre firmele de brokeraj specializate pe segmentul de retail (investitori persoane fizice), Broker Cluj s-a clasat cel mai bine, ocupand locul al saselea, cu tranzactii de 435 mil. lei (peste 100 mil. euro). Cea mai importanta tranzactie din primul semestru a fost vanzarea unui pachet de 5% din BRD de catre BERD pentru 107 mil. euro, operatiune care a fost intermediata de KBC Securities. Aproape o treime din rulajul firmei de brokeraj Raiffeisen din primul semestru a fost generata luna trecuta de tranzactiile cu titluri Astra Bucuresti (ATRA), care s-au ridicat la 106 mil. lei (25 mil. euro). Raiffeisen a fost intermediarul atat la vanzarea, cat si la cumpararea pachetului de actiuni Astra transferat pe piata RASDAQ. Omul de afaceri Dan Adamescu a cumparat prin intermediul Nova Group pachetul de actiuni de 27% detinut de grupul austriac Uniqa la Astra.