VENITURI IN CRESTERE PENTRU OTOPENI - 06 noiembrie 2017

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti [CNAB ] a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an venituri totale de 808,B mii. lei, cu 20,1% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit brut de 320 mii. lei, cu 34% ori mai mare faţă de cel aferent perioadei ianuarie-septembrie 2016.Rezultatele obţinute s-au datorat veniturilor din exploatare obţinute în urma creşterii traficului aerian de pasageri, dar şi a acţiunilor de optimizare a activităţii aeroportuare întreprinse începând cu al doilea trimestru al acestui an, activităţi care au cuprins fluidizarea fluxurilor de pasageri la sosiri şi plecări, optimizarea controlului de securitate al pasagerilor şi bagajelor de mână şi extinderea la două benzi a fluxului auto de ieşire din aeroport. La începutul lunii septembrie compania a anunţat că vrea să construiască un nou terminal pe Aeroportul Internaţional Otopeni (Henri Coandă], proiect care va avea o valoare de 818,5 mii. de euro. Acest terminal va dubla capacitatea actuală a aeroportului. Proiectul de extindere a aeroportului Otopeni va avea două faze şi va necesita o investiţie de 818,5 milioane de euro. 'în 2022 vom începe lucrările, iar conform studiilor de fezabilitate fiecare fază va dura trei ani', au spus reprezentanţii CNAB în cadrul unei eveniment organizat de Fondul Proprietatea,