Va fi iunie luna neagra a leului? - 30 mai 2012

De la TradeVille.ro wiki

Pe piata futures mondiala, speculatorii au pariat peste 30 de miliarde de dolari pe deprecierea euro, suma record. La noi, analistii afirma ca BNR poate doar tempera devalorizarea leului si vad posibila la finele lunii iunie o pozitie la 4,5 lei a monedei europene. Moneda europeana a ajuns sub tunurile speculatorilor. Investitiile speculative pe colapsul monedei europene au depasit pentru prima data in istorie 30 de miliarde de dolari, potrivit datelor cuprinse in raportul Comisiei de Reglementare a Tranzactiilor cu Contracte Futures (CFTC ) din SUA, preluate de analistii de la Admiral Markets. Ei estimeaza ca euro ar putea atinge valoarea de 1.21 fata de dolar pana la finalul lunii, de unde ar urma o revenire temporara spre 1.25, nivel inregistrat si in prezent: "Investitorii sunt doar panicati, nu si descurajati, faza in care ar vinde cu disperare orice activ de risc indiferent de pret, in cautare de lichiditate. Nu sunt semnale ca sentimentul la nivel global s-ar putea schimba in perioada urmatoare, iar aprecierea dolarului pe plan international atrage automat si un declin al leului, la 4.5 fata de euro la finalul lunii iunie", spune Cristian Cochintu, analist financiar al acestei firme.Are BNR solutia? In conditiile scaderii monedei unice si a cresterii aversiunii investitorilor fata de risc, eficacitatea interventiilor bancii centrale pe piata valutara va fi limitata. "BNR poate doar tempera deprecierea leului, in conditiile in care capitalul iese din economiile emergente. Poate alina suferinta acum si amplifica aprecierea, in conditii favorabile, de optimism la nivel global", spune analistul Admiral Markets.Aprecierea dolarului este cauzata de aversiunea fata de risc la nivel global. In aceste conditii, cele mai riscante valute sunt cele mai afectate, printre acestea fiind si leul. Moneda nationala se poate intari fata de euro "doar daca piata anticipeaza randament superior, o dinamica pozitiva a politicii BNR in urmatoarele 6-12 luni", spune Cristian Cochintu.Euro, la minimul sauMoneda europeana a pierdut 5% fata de dolar in luna mai, atingand minimul ultimilor 2 ani. Actiunile, pietele emergente, marfurile si chiar metalele pretioase se depreciaza puternic, in timp ce dolarul si yenul performeaza, ca urmare a intensificarii problemelor din regiune si din cauza incetinirii economiei globale. Declinul monedei europene reflecta perfect ingrijorarea investitorilor, care si-au majorat, in doar o saptamana, cu 12% pozitiile speculative pe vanzarea valutei regionale, conform raportului pe luna mai a Comisiei de Reglementare a Tranzactiilor Futures. Analistii Barclays Capital si Morgan Stanley considera ca euro va reveni in perioada imediat urmatoare, dar doar temporar, in timp ce specialistii UBS vad ca unica solutie pentru a revigora economiile europene si a stabiliza pietele financiare, noi masuri stimulative, care in cele din urma vor afecta euro. Analistii Admiral Markets tin sa reaminteasca faptul ca cifrele CFTC reflecta doar o tendinta a unui segment din piata valutara internationala (Over-the-Counter). Piata Futures reflecta asteptarile viitoare ale comerciantilor si este doar o componenta a pietei Forex, unde rulajul zilnic depaseste 4.000 miliarde dolari SUA. Pozitiile din piata Futures reprezinta un instrument de analiza a trendului si a momentumului in piata Forex.