Volume mici de tranzactionare in piata valutara - 08 decembrie 2010
In lipsa unor date economice locale importante, a stabilizarii paritatii euro/dolar in apropierea nivelului de 1,34 dolari si a calmarii spiritelor dupa decizia de luni a Moody's Investors Service de a retrograda cu doua trepte, de la "Baa1" la "Baa3", ratingul obligatiunilor guvernamentale in moneda straina si locala ale Ungariei, piata valutara a fost deosebit de calma, cu volume reduse de tranzactionare.De altfel, adancimea redusa a pietei valutare, tranzactiile zilnice de luna trecuta ridicandu-se la 1,5 miliarde euro, este una dintre cauzele care permite BNR sa apere cu usurinta leul, care a inregistrat una din cele mai reduse volatilitati din regiune.Ieri, tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,2970 - 4,3050 lei, astfel ca cursul a scazut de la 4,3110 la 4,3006 lei, cotatiile de pe final fiind de 4,2950 - 4,30 lei.Faptul ca dolarul american nu a reusit sa isi consolideze castigurile de ieri, el depreciindu-se fata de euro, a produs o scadere a cursului sau mediu de la 3,2515 la 3,2179 lei, mai jos cu aproape sapte bani fata de finalul lunii trecute. Francul elvetian a scazut de la 3,3094 la 3,2921 lei.In piata monetara, surplusul de lichiditate continua sa puna presiune pe dobanzile pe termen scurt, cele overnight stagnand la 2,3 - 2,8%, iar cele la o saptamana la 2,8 - 3,3%. Pe termen mai lung se observa de asemenea o reducere a ratelor interbancare, semn ca dealerii anticipeaza o posibila reducere a dobanzii de politica monetara a BNR, la inceputul lunii anului viitor, cand va avea loc o noua intrunire a CA al bancii centrale.Monedele din regiune se apreciau la randul lor fata de cea europeana. Moneda poloneza cobora de 4,02 la 4 zloti, iar cea maghiara de la 279,3 la 277,5 forinti.Pe pietele internationale paritatea euro/dolar urca de la 1,3278 dolari la 1,34 dolari, la deschiderea burselor americane media fiind de 1,3385 dolari.La Londra, pretul unciei de aur atingea un nou maxim istoric la fixingul de ieri dimineata, de 1.426 dolari, precedentul record, din 9 noiembrie, fiind de 1.424,35 dolari.