Zentiva imprumuta Sanofi cu 50 de milioane de lei - 23 iunie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Producatorul de medicamente Zentiva (SCD) isi va imprumuta actionarul majoritar, grupul frantuzesc Sanofi, cu suma de 50 de milioane de lei.

Imprumutul este contractat pe o perioada de 3 luni, iar dobanda aplicabila este la nivelul ROBOR -0,15 la suta, potrivit unui comunicat al Zentiva.

Penalitatea stipulata pentru neplata in termen de cinci zile lucratoare de la scadenta a sumei imprumutate si dobanzii este dobanda aplicabila, plus 1 la suta.

Suma imprumutata a fost tranferata pe 22 iunie in contul companiei din Franta, se mentioneaza in comunicat.

Este pentru a doua oara in tot atatea luni cand Sanofi cere imprumut de la Zentiva. In luna mai, compania romaneasca i-a oferit tot 50 de milioane de lei, pe o perioada de sase luni, cu aceeasi dobanda.

Sanofi detine, in total, 78 la suta din actiunile producatorului de medicamente din Romania.

Joi, pretul actiunilor Zentiva erau in scadere cu 4,34 la suta, ajungand la nivelul de 1,0130 lei/unitate.