Scadere de doua cifre la BVB. Ce s-a intamplat? - 26 mai 2010
Investitorii au revenit din minivacanta deosebit de tensionati si, in contextul unei zile in care principalii indici europeni s-au aflat cu doua-trei procente sub nivelurile de referinta, au vandut foarte agresiv. In consecinta, piata in ansamblul ei a suferit un picaj de peste 10%, pe volume de 67,38 milioane lei pe segmentul regular. Debutul a fost negativ, indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, cele mai lichide de la cota BVB, deschizand cu gap la pragul de suport de 20.000 de puncte. Acesta nu a rezistat, pachetele consistente scoase la vanzare determinand o coborare a cotatiei sub acest reper. Piata a incercat o revenire timida dupa pranz, insa un nou puseu de vanzare a determinat o inchidere in zona minimelor. Astfel, indicele BET, al titlurilor blue-chip, s-a depreciat cu 10,96%, pana la valoarea de 4.365,99 puncte, in timp ce indicele BET-FI a avut un declin de 13,91%, pana la nivelul de 18.008,26 puncte, antrenat de lichidari de pozitii fara precedent pe titlurile SIF Oltenia"Ieri am avut un volum istoric, de 22,2 milioane actiuni pe SIF5, cel mai mare de cand se tranzactioneaza acest titlu. Astfel, a fost spart pragul de suport de 20.000 de puncte pe o lichiditate foarte mare, ceea ce este negativ. Asa se explica si de ce nu am avut o revenire, pentru ca doar pe un volum foarte mare s-ar fi reusit depasirea acestui prag de suport din prima incercare", a comentat pentru Curierul National Gabriel Aldea, director departament Front Office la SSIF Intercapital Invest. Acesta a afirmat ca trendul pe termen scurt este clar descendent, dar ca ar fi hazardat sa se realizeze estimari pe termene mai lungi. "Ne aflam intr-o zona de pret foarte importanta, de unde se pot inregistra reveniri, dar trendul pietei este clar descendent. Dupa cat de agresive sunt scaderile, revad insa anul 2008 si nu este exclus ca acest trend sa continue pe termen mediu", a mai declarat Gabriel AldeaPrimele patru titluri din topul tranzactiilor de ieri au fost de pe segmentul SIF. Cea mai buna lichiditate, cu transferuri insumand 23,9 milioane lei, s-a consemnat pe titlurile SIF Oltenia (SIF5), echivalente cu un rulaj record de 22,2 milioane de titluri de cand societatea se afla la cota BVB. Cotatia a scazut cu 14,05%, pana la pretul de 1,04 lei/actiune. Titlurile SIF Moldova (SIF2) au insumat transferuri de 11,56 milioane lei, in conditiile unei deprecieri in limita primului plafon de 15% prevazut de sistemul Bursei. Pe actiunile SIF Banat Crisana (SIF1) si SIF Transilvania (SIF3) s-au realizat volume de cate cinci milioane de lei, preturile suferind picaje de aproape 14 procente.Companiile bancare au pierdut, de asemenea, peste 10% la nivelul capitalizarii. Astfel, titlurile BRD Société Générale s-au depreciat cu 10%, pana la nivelul de 11,7 lei/actiune pe volume de 4,8 milioane lei, iar titlurile Bancii Transilvania (TLV) au scazut cu 11,41%, pana la pretul de 1,32 lei/actiune intr-o zi cu tranzactii de 4,24 milioane lei. Dintre titlurile blue-chip, o depreciere in limita plafonului de 15% s-a consemnat si pe actiunea OMV Petrom (SNP), care a inchis la nivelul de 0,255 lei/actiune, dupa rulaje de 2,56 milioane lei. Transferuri peste media obisnuita pe respectivul emitent, in valoare de 1,6 milioane lei, s-au efectuat ieri pe titlurile Boromir Prod SA Buzau (SPCU), care au stationat pe palierul de 0,29 lei/actiune.Gabriel Aldea a identificat pentru Curierul National trei elemente care au stat la baza scaderilor de ieri. Primul dintre acestea ar fi pietele externe. "Noi nu am tranzactionat ieri, iar Bursa americana a pierdut peste un procent. BVB a redeschis astazi intr-un moment in care contractele futures pe indicele Dow Jones se afla deja cu 200 de puncte sub referinta, iar pietele europene sufereau deprecieri severe", a explicat brokerul de la Intercapital. Acesta a adaugat ca nici contextul intern nu favorizeaza piata, avand in vedere ca este preconizata o motiune de cenzura, o asumare a responsabilitatii de catre Guvern, dar si greve generale. "Este un context foarte negativ la nivel politic, social si economic. Cel putin aceasta resimt investitorii in momentul de fata", a rezumat Gabriel Aldea. El a mai amintit si un al treilea element care a precipitat picajul de ieri, respectiv ordinele speculatorilor. "In ultima perioada acestia au fost foarte prezenti. Stim totusi ca ei nu pastreaza actiunile pe termene mai lungi daca piata scade. Multi dintre acestia au cumparat la finele saptamanii trecute pentru a fructifica un eventual rebound, iar acum, la ruperea suportului, au lichidat pozitiile. Elementul acesta speculativ a antrenat deopotriva caderea de azi", a conchis Gabriel Aldea.