Romanii pot investi in indicii americani si europeni direct de pe Bursa prin certificatele aduse de Raiffeisen - 04 august 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 6 noiembrie 2024 11:42, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Raiffeisen Centrobank, banca mama a firmei de brokeraj locale Raiffeisen Capital & Investment (RCI), este foarte aproape de a lista pe Bursa noua instrumente financiare cu ajutorul carora investitorii vor putea specula evolutia atat in sus, cat si in jos a mai multor categorii de marfuri si a principalilor indici de pe plan extern. Conducerea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a anuntat ca a admis deja la tranzactionare noua emisiuni individuale de produse structurate, care sunt certificate cu activ suport pe indicii ROTX, indicele EuroSTOXX50, indicele S&P500, indicele DAX, precum si marfurile aur (gold) si titei neprelucrat (brent crude oil). "Credem ca va exista interes pentru aceste certificate, pe masura ce clientii se vor familiariza cu aceasta clasa de instrumente. Spre exemplu, numai Raiffeisen Centrobank are peste 1.500 de certificate emise. Au existat investitori care doreau sa tranzactioneze aceste instrumente, insa un impediment a fost faptul ca nu erau listate pe piata locala (implicit nu erau denominate in lei) si nici intermediarii de pe plan local nu le-au promovat prea mult. Erau prea putin cunoscute", spune Camelia Paduraru, reprezentant in cadrul departamentului de vanzari si tranzactionare din cadrul Raiffeisen Capital & Investment. Introducerea produselor structurate la Bursa vine ca raspuns la introducerea de catre bursa din Sibiu (Sibex) a contractelor futures pe indicele Dow Jones, a caror popularitate este in crestere. Investitorii locali, care in marea majoritate sunt speculatori, conform brokerilor, si care urmaresc atent evolutia pietelor externe, vor avea posibilitatea sa speculeze miscarile burselor europene si americane direct prin intermediul bursei de la Bucuresti si fara sa-si asume riscuri foarte mari, in conditiile in care aceste instrumente nu se tranzactioneaza in marja. Daca bursa locala este afectata de faptul ca economia romaneasca se afla inca in recesiune, marea majoritate a economiilor globale si-au revenit din criza, fapt ce poate fi speculat de investitorii autohtoni. Evolutia indicelui S&P500, cel mai urmarit indice american, si a indicelui EuroStoxx50, care urmareste evolutia celor mai importante 50 de companii din zona euro, va putea fi speculata prin intermediul certificatelor introduse de Raiffeisen. Brokerii spun ca aceste produse structurate pot fi folosite de investitori in scopul diversificarii portofoliilor de care dispun, atat pe piata americana, cat si europeana, sau pot face hedging folosind aceste instrumente daca se asteapta la o depreciere a portofoliului de actiuni de pe Bursa prin instrumentele "short" pe care le ofera aceste produse structurate. De exemplu, un investitor care ar dori sa-si protejeze portofoliul de corectii, ar putea cumpara un anumit numar de certificate de tipul SHORTDAX, astfel ca o eventuala scadere a valorii portofoliului de pe Bursa ar fi compensata de profitul obtinut din aceste instrumente si invers. "In statele din afara, produsele structurate se bucura de un interes major din partea tuturor categoriilor de investitori. Pe langa potentialul financiar pe care-l pot aduce aceste certificate, ele mai pot fi utilizate si de catre investitorii de portofoliu in vederea diversificarii plasamentelor. Daca ne gandim, spre exemplu, la inflatie, ne gandim si la plasamente in aur, daca in schimb ne asteptam la revenirea economiei mondiale, putem plasa bani in petrol pentru a beneficia de aceasta revenire", spune Mihai Chisu, broker la societatea de brokeraj IFB Finwest. El mai spune ca aceste certificate ofera posibilitatea investitorilor de a specula niste indici externi care altfel ar fi trebuit accesati prin platforma externa si aceasta modalitate este greoaie, iar prin intermediul Bursei, accesarea acestor instrumente este mult facilitata. Totodata, investitorii vor putea urmari permanent evolutia instrumentelor pe Bursa. Care este diferenta dintre produsele structurate Raiffeisen si Erste Instrumentele pe care Raiffeisen le va introduce la Bursa sunt diferite de cele Turbo pe care Erste Bank le-a listat luna trecuta si care au activ suport similar, respectiv indicele DAX, pretul aurului si pretul petrolului. Erste a mai listat si trei certificate pe indici fara efect de levier. Diferenta majora dintre aceste instrumente este ca certificatele Raiffeisen ofera randamentul activului suport, in timp ce certificatele turbo introduse de Erste au un efect de levier care fac ca atat castigul, cat si pierderea investitorului din acestea sa fie mult mai mare decat randamentul activului suport. De exemplu, daca indicele DAX creste cu 10%, certificatele turbo EB DAX TURBO LONG ale Erste vor aduce investitorului un randament de 51%, in timp ce la o miscare similara a DAX, investind in certificatele Raiffeisen, DAX Investment, investitorul va obtine randamentul indicelui, de 10%. Pe de alta parte, la o scadere a indicelui DAX de 10%, cu certificatele turbo EB DAX TURBO LONG, investitorul si-ar pierde aproape jumatate din bani, in timp ce cel pe instrumentele Raiffeisen ar consemna o scadere mult mai mica, de pana in 10%. O alta diferenta este ca certificatele turbo ale Erste ajung la scadenta in septembrie 2011, in timp ce aproape toate certificatele pe care Raiffeisen vrea sa le aduca pe Bursa au maturitate teoretic nelimitata, cu exceptia certificatului SHORTDAX Index, care expira in aprilie 2012. "Mai devreme sau mai tarziu aceste instrumente vor avea succes. Vom beneficia si noi de know-how-ul pe care marile grupuri straine il aduc pe Bursa. Acesta este un pas premergator al lor in managementul si dezvoltarea Bursei, pentru ca noi suntem cu un secol in urma. Americanii au contracte cu vanzare in lipsa de acum o suta de ani si noua ne este frica sa le introducem", spune Mihai Chisu.