Trenul SIF-urilor a luat viteza. Atentie pentru cei care vor sa se urce din mers! - 18 ianuarie 2010

Versiunea din 28 septembrie 2023 15:19, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Investitorii care au ales sa nu marcheze masiv din profituri la sfarsitul anului trecut au motive sa se felicite. Ianuarie 2010 a debutat favorabil pentru pietele de actiuni, iar Bursa romaneasca nu a facut exceptie, principalii indici confirmand noi maxime. Climatul de optimism din pietele financiare si apetitul ridicat pentru risc al investitorilor din aceasta perioada au favorizat si evolutia cotatiilor de la BVB. Titlurile blue-chip si-au continuat tendinta de apreciere accentuata din ultimele saptamani din 2009, insa fenomenul cu adevarat semnificativ al sesiunilor recente este atingerea unor noi maxime pe indicele financiar BET-FI care, dupa corectiile semnificative din septembrie si octombrie, nu a reusit sa insoteasca indicii BET si BET-C, care consemnau cresteri robuste.Mai sensibile la mediul politic, cele cinci actiuni SIF din componenta indicelui BET-FI au resimtit din plin criza guvernamentala, iar socul nu a fost resorbit pana cand deznodamantul alegerilor prezidentiale nu a devenit foarte clar. In aceste conditii, indicele BET-FI - cel cu adevarat reprezentativ pentru piata romaneasca - avea mult de recuperat atat fata de indicii externi, dar si fata de restul titlurilor importante de la BVB.Inceputul furibund din acest an a permis aceasta abordare a rezistentei de 26.000 de puncte, echivalenta cu topul din septembrie 2009. In primele doua sedinte ale saptamanii trecute s-a vazut foarte bine ca piata a raspuns la acest reper. Totusi, miercuri acesta a fost depasit, iar tendinta de crestere a continuat si in urmatoarele doua zile, pretul explodand la strapungerea nivelului mentionat. Din punct de vedere tehnic, desfasurarea aceasta are conotatii "bullish" pentru evolutia ulterioara a actiunilor SIF. Imaginatia ne poate chiar permite sa ne gandim ca indicele are cale libera pana in zona de 32.000 de puncte unde intalneste media mobila exponentiala de 200 de saptamani. Este un lucru foarte bun pentru cei care detin astfel de titluri in portofoliu. Privind insa lucrurile din perspectiva celor care vor acum sa achizitioneze pachete, riscul pare destul de ridicat.Pe graficul zilnic observam ca de la inceputul anului pretul a avut o ascensiune constanta deasupra mediei mobile exponentiale de cinci zile (EMA5) care, mentinand un unghi foarte bun de separare fata de media mobila simpla de 8 zile (SMA8), ne arata forta tendintei pe termen scurt. Mai mult decat atat, in sesiunile recente, pretul a fortat banda Bollinger superioara pe care a largit-o in vederea unor noi cresteri. Determinarea cumparatorilor de la acest debut de 2010 ne este evidentiata si de situarea indicatorului Stochastic intr-o conformatie rapida (8,3,5) in zona de overbought. Pentru cei care doresc sa cumpere, acest lucru se poate traduce printr-un risc foarte ridicat. Este si motivul pentru care asteptarea ar fi cea mai buna strategie. Chiar si in conditiile in care "taurii" vor impinge si mai mult cotatia pe banda Bollinger superioara.Cumpararea de actiuni SIF pe o retragere este acum optiunea cea mai viabila pentru cei care considera ca este loc pentru o continuare a trendului de apreciere pe termen scurt la BVB. Astfel, dupa configurarea unui top local si cateva sesiuni rosii, se pot calcula niveluri de retragere Fibonacci, intre acel punct si diversele minime configurate in actuala ascensiune. Intrarea la un asemenea reper ar avea sens, cu atat mai mult daca aceasta s-ar suprapune cu un suport cum ar fi media mobila de 21 de zile (EMA21) in urcare. Daca piata va permite o astfel de oportunitate, un nivel de referinta de reunire a cumparatorilor ar fi, de asemenea, acela de 26.000 de puncte, vechea rezistenta avand sansa sa fie confirmata ca suport, mai ales daca volumele vor tinde sa se reduca pe masura ce indicele BET-FI s-ar apropia de zona amintita. Disciplina de trading ar impune insa fixarea unui stop-loss sub un reper logic, intrucat si riscurile in cazurile unei intoarceri sunt uriase. Sau chiar ne inchipuim ca, intr-adevar, criza s-a terminat?