Sunteti pregatiti pentru noi scaderi pe bursa? Investitorii sunt cu nervii intinsi la maximum dupa o saptamana neagra in care bursele au pierdut peste 3.000 de miliarde de dolari - 26 septembrie 2011

Versiunea din 3 octombrie 2023 14:34, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Investitorii de pe burse sunt cu nervii intinsi la maxim dupa corectiile severe de saptamana trecuta, care au sters circa 8% din valoarea indicilor la nivel european, mai ales ca masurile pentru rezolvarea problemei supraindatorarii Greciei si a altor state supraindatorate intarzie sa apara. Bursele americane au consemnat cea mai mare scadere saptamanala din octombrie 2008 pana in prezent. Pierderile acumulate in ultima saptamana de pietele lumii se ridica la peste 3.000 de miliarde de dolari. Nervozitatea investitorilor este legata in primul rand de faptul ca fara acesti bani Grecia ar putea intra in incapacitate de plata luna viitoare, dupa ce autoritatile elene au anuntat ca mai au bani sa-si acopere cheltuielile doar pana in octombrie. Liderii europeni sunt presati din toate partile de catre partenerii internationali, precum SUA si China, sa-si rezolve problemele care tind sa ameninte cresterea economica si de pe celelalte continente. Ei au cerut Europei sa foloseasca un fond comun de sprijinire a tarilor cu probleme, iar in prezent se poarta discutii pentru alimentarea fondului cu bani, insa lucrurile se misca foarte greu din cauza diferentelor de opinii ale principalilor lideri europeni. Uniunea Europeana si Fondul Monetar International au acordat anul trecut Greciei imprumuturi de urgenta in valoare de 110 miliarde de euro pentru a salva statul de la faliment, dar cu toate acestea pietele financiare nu sunt convinse ca Grecia va face fata datoriilor publice uriase, de peste 160% din PIB. Implementarea lenta a masurilor fiscale si a reformelor cerute de finantatorii Greciei i-au determinat pe acestia din urma sa paraseasca Atena la inceputul acestei luni, suspendand negocierile pentru cea de-a sasea transa, de 8 miliarde euro, din imprumutul conventi anul trecut. Cele mai importante burse din regiune si de pe plan global au traversat una dintre cele mai dificile saptamani din ultimul an, corectii puternice prabusind indicii de referinta in medie cu circa 8%. La Bucuresti, indicele BET, al celor mai lichide 10 actiuni de pe piata, a coborat cu 5,8% saptamana trecuta, reprezentand a doua cea mai proasta evolutie din acest an. O corectie saptamanala mai drastica in acest an nu a avut loc decat la inceputul lunii august si s-a plasat la nivelul de 7,9%. Indicele BET-FI, reprezentat de SIF-uri si Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 8,4% pe parcursul saptamanii trecute. Vanzarile in masa ale investitorilor au dus indicii burselor din Austria si Rusia in jos cu 10,5% si respectiv 11,9%, in timp ce bursa din Ungaria a pierdut 9,7%. scaderi severe au consemnat saptamana trecuta si indicii DAX, al bursei germane, si cel francez CAC 40, care s-au depreciat fiecare cu 7,3%. Nici bursa americana nu a ramas neafectata, principalii indici ai acesteia coborand cu circa 6,5% in acelasi interval.