Redresarea economiei Greciei face ca actiunile elene sa fie cele mai profitabile din lume - 01 noiembrie 2013

Versiunea din 3 octombrie 2023 08:34, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Actiunile elene, care dupa declansarea crizei au fost evitate de investitorii ingrijorati ca Grecia ar putea intra in incapacitate de plata si sa iasa din zona euro, au devenit cele mai profitabile din lume, odata cu apropierea iesirii din recesiune, relateaza Bloomberg. Din 5 iunie 2012, cu doua saptamani inainte ca operatorul indicelui mondial MSCI sa anunte ca va reclasifica Grecia drept piata emergenta, indicele ASE al bursei din Atena a crescut cu 146%, limitand declinul de la nivelul record atins in 2007 la 79%.Cresterea indicelui ASE a fost mai mare decat cea inregistrata de 94 de indici bursieri nationali la nivel global, din perioada respectiva, cu exceptia Venezuelei.Randamentul obligatiunilor Greciei pe termen de 10 ani a scazut la 8,31%, de la un maxim de 33,7% atins in martie 2012.Fondul de investitii Paulson si banca JPMorgan Chase au comparat actiuni elene, pe fondul interesului exprimat de fonduri de investitii pe pietele emergente ca Renaissance Capital Holdings si Templeton Emerging Markets Group.JP Morgan a vandut, in urma cu trei ani, actiuni elene din fondul European Small Cap Fund, din cauza cresterii deficitului bugetar al tarii. Dupa restructurarea datoriei publice a Greciei, JP Morgan a investit in titluri ale retailerului Jumbo si ale producatorului de bijuterii Folli Follie."Perspectiva tarii s-a schimbat total", a declarat Francesco Conte, care administreaza pentru JP Morgan fonduri de circa 2,8 miliarde de dolari la Londra.El considera ca in Grecia exista oporturnitati mari de investitii, companii conduse foarte bine, ale caror actiuni costa foarte putin."Grecia abia iese din criza. Pentru ca baza costurilor a fost redusa atat de mult, avansul profiturilor va fi enorm, daca PIB-ul va reveni la crestere", a spus Conte.Grecia a redus salariile si pensiile si a majorat taxele pentru a respecta termenii celor doua programe de salvare convenite cu UE si FMI, iar recesiunea da semne ca se apropie de sfarsit.Premierul Antonis Samaras vrea sa reduca deficitul bugetar la 2,4% anul viitor, de la 9% in 2012 si un varf de 15,7% in 2009. Guvernul a anticipat in aceasta luna ca PIB-ul va creste cu 0,6% anul viitor, acesta urmand sa fie primul avans anual dupa 2007."Acum noua luni, sentimentul global era: Nu vreau sa ating nimic din Grecia, nici macar iaurt. Acum investitorii nu mai vor sa vada altceva decat Grecia. Este o piata ciudata, in care se investeste intr-o economie dezvoltata, desi cu probleme, care are asteptari de crestere de tipul unei piete emergente, si cu o moneda puternica", a declarat Anthimos Thomopoulos, director general adjunct la Piraeus Bank in Atena.Grecia era inclusa de catre operatorul indicelui mondial MSCI in categoria pietelor dezvoltate din 2011, dar in luna iunie a anuntat ca o va reclasifica in categoria pietelor emergente. Masura va intra in vigoare pe 26 noiembrie, astfel ca fondurile specializate in plasamente pe pietele emergente vor putea sa investeasca in actiuni elene.Mark Mobius, presedintele fondului Templeton, cu active de 53 de miliarde de dolari, a declarat ca este interesat de titluri bancare si ale companiilor din retail, industria prelucratoare si cea a modei."In pofida problemelor Greciei, vedem inca oportunitati pe termen lung. Exista perceptia ca Grecia isi revine si, cu continuarea reformelor, cresterea s-ar putea imbunatati semnificativ", a spus Mobius.Scepticii sustin insa ca cresterea cotatiilor actiunilor companiilor elene include deja imbunatatirea conditiilor economice.Totodata, disputele politice din Grecia ar putea afecta redresarea, iar datora publica va atinge in acest an 176% din PIB, conform estimarilor.Recesiunea din ultimii sase ani a distrus aproape un sfert din PIB-ul Greciei, iar rata somajului a urcat la un nivel recors de 27,6%.Dupa ce Coca-Cola HBC si-a trasferat listarea principala a titlurilor de la Atena la Londra, piata bursiera elena are o capitalizare de 83 de miliarde de dolari, sub cea de 107 miliarde de dolari a Kuwaitului si cea de 145 de miliarde de dolari a emiratului Qatar.Paulson, cunoscut pentru castigul de 15 miliarde de dolari adus investitorilor sai in 2007, cu pariuri impotriva creditelor ipotecare subprime, inainte de prabusirea pietei imobiliare americane, a cumparat actiuni Alpha Bank in trimestrul al treilea, in cadrul recapitalizarii bancii elene. El a cumparat si garantii pentru achizitia a 7,41 actiuni pentru fiecare actiune comuna detinuta.