Actiunile europene au inchis in scadere - 12 iunie 2013
Actiunile marilor companii europene au incheiat tranzactiile de marti in scadere pentru a doua zi consecutiv, dupa ce Banca Japoniei a decis sa nu suplimenteze masurile de crestere a masei monetare pentru stimularea economiei, transmite Bloomberg. Indicele Stoxx Europe 600 a scazut cu 1,2%, iar pe parcursul sedintei a coborat cu pana la 2,1%, la cel mai redus nivel din ultimele sapte saptamani.Stoxx 600 a scazut cu 6,1% incepand cu 22 mai, din cauza speculatiilor ca Rezerva Federala (Fed) din SUA va restrange achizitiile de obligatiuni odata ce evolutia economiei americane se imbunatateste."Incertitudinile din piata sunt mari. Unele sunt legate de temerile ca Fed va restrange masurile de stimulare, iar unele de audierile de la Curtea Constitutionala din Germania privind programul emisiunilor de obligatiuni al BCE. Banca Japoniei a dezamagit la randul ei", a declarat Peter Buergler, trader la Luzerner Kantonalbank in Lucerne, Elvetia.Indicii nationali au scazut pe toate cele 18 burse din Europa Occidentala. CAC 40 al bursei din Paris a scazut cu 1,6%, iar DAX al bursei din Frankfurt si indicele londonez FTSE 100 au coborat cu 1,4%.Indicele elen ASE a scazut cu 4,7%, inregistrand cel mai mare declin pe parcursul a doua zile din ultimul an. Scaderea a fost provocata de esecul privatizarii distribuitorului de gaze DEPA.Volumul tranzactiilor cu actiuni membre ale indicelui Stoxx 600 a fost cu 21% mai mare decat media ultimelor 30 de zile.Actiunile Bank of Ireland, cea mai mare banca din Irlanda in functie de active, au scazut cu 8,2%, Goldman Sachs inrautatind ratingul titlurilor de la neutru la vanzare. Titlurile Man Group au pierdut 7% din valoare, iar National Bank of Greece 4,1%.