Advent a aprobat credite de 12 milioane de euro si rascumparari de 10% din capital la Ceramica Iasi - 09 iulie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Actionarii Ceramica Iasi (CERE), al doilea jucator pe piata producatorilor de blocuri ceramice din Romania, au aprobat in AGA din 7 iulie ipotecarea activelor societatii pentru a contracta un credit bancar de pana la 12 mil. euro, a anuntat compania pe site-ul bursei de la Bucuresti. Fondul de investitii Advent controleaza 85% din capitalul companiei, restul fiind detinut de investitorii pe bursa. Banii vor fi folositi pentru refinantarea facilitatilor de credit deja existente, pentru finantarea unei viitoare reduceri a capitalului social, rascumparari de actiuni proprii, plata dividende sau pentru investitii. Actionarii au aprobat in aceeasi adunare rascumpararea de actiuni in limita de 10% din valoarea capitalului social subscris, de 57,1 mil. lei (13 mil. euro). Compania detine un numar de 114,2 mil. actiuni cu o valoare nominala de 0,5 lei/unitate. Rascumpararea se va realiza la un pret care nu poate fi mai mic de 0,01 lei/titlu sau mai mare de 0,8 lei/titlu, se arata in anunt. Programul de rascumparare vizeaza reducerea ulterioara a capitalului social. Compania a obtinut profit de putin peste 80.000 lei anul trecut dupa un castig de 2,2 mil. lei in 2012. Ceramica Iasi detinea la finele lui 2013 active imobilizate in valoare de 105,7 mil. lei. Actiunile companiei se tranzactionau luni la 0,69 lei/unitate, cu 6,15% peste inchiderea din sedinta precedenta.