Analistii cred ca pe termen lung perspectivele Bursei sunt favorabile - 27 aprilie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Bursa a scazut marti cu 0,33%, decuplata de linia ascendenta a pietelor vest-europene, in absenta celor mai multi investitori de la tranzactionare, iar aproape jumatate din lichiditatea redusa a fost asigurata de doua deal-uri cu 7,9% din titlurile Concefa Sibiu (COFI). Cei mai multi investitori au absentat si marti de la tranzactionare, astfel ca apatia care a caracterizat bursa incepand de joi a continuat. Interesul redus pentru tranzactionare din ultimele trei sedinte a fost determinat atat de minivancata de Paste, dar si de AGA care se deruleaza la unele companii. In aceasta saptamana sunt programate majoritatea AGA la companiile listate, iar investitorii asteapta deciziile actionarilor. "Daca ne uitam la lichiditatea redusa, tind sa cred ca investitorii sunt inca in vacanta. Consider ca acesta este motivul primordial pentru nota discordanta pe care a facut-o astazi BVB fata de bursele europene. In plus, ma astept ca in aceasta saptamana lichiditatea sa aiba de suferit si din cauza suspendarii titlurilor lichide pentru intrunirea AGA", a declarat Dragos Darabut, analist la firma de brokeraj Tradeville. Analistul apreciaza ca deciziile AGA nu vor avea un impact notabil asupra investitorilor, deoarece in cele mai multe cazuri reactiile au fost vizibile inca de la publicarea propunerilor conducerii sau actionarilor in convo­catorul adunarii generale. "Probabil ca vom vedea unele corectii dupa trecerea datei ex-dividend (data dupa care cumparatorul unei actiuni nu mai are dreptul sa incaseze dividende - n.r.). Teoretic, dupa aceasta data pretul actiunii ar trebui sa scada cu o suma aproape egala cu valoarea neta a dividendului", a adaugat Darabut. Ultimele operatiuni de marti cu cele mai lichide zece actiuni, analizate de indicele BET, au fost efectuate la preturi in scadere in medie cu 0,39%. Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborat cu 0,44%. Analistul crede ca pe termen mediu-lung perspectivele bursei locale raman favorabile, in primul rand datorita estimarilor pozitive privind cresterea economiei din acest an si pentru anul viitor. "Indicii locali se tranzactioneaza in continuare la niveluri inferioare maximelor din aprilie 2010 (luna dupa care au inceput unele corectii mai vizibile si ulterior, in al doilea semestru bursa inregistrand variatii foarte usoare - n.r.). Indicele BET a crescut cu aproape 10% de la inceputul anului si se tranzactioneaza la un discount de 4% fata de maximele din aprilie 2010, in timp ce BET-FI a avansat cu 15% si se tranzactioneaza la un discount de 25%. Astfel, cred ca mai exista loc pentru cresteri pe bursa si in acest an, desi nu ma astept la aprecieri foarte mari ale cotatiilor", a conchis Darabut. Rulajul de marti a fost asigurat in proportie de 46% de doua deal-uri cu 7,91% din actiunile Concefa, in valoare de 5,8 milioane lei. Titlurile au fost cedate la ora 11:16, la un pret de 0,13 lei, respectiv cu 4,13% sub ultima cotatie de vineri. Cea mai recenta tranzactie cu actiunile Fondului a fost realizata la 0,579 lei, pret in scadere cu 0,17%, iar titlurile Transgaz au crescut nesemnificativ, cu 0,06%, la 270 de lei. De urmarit astazi Actiunile Armatura Cluj-Napoca, care au sarit ieri cu 15% si au ramas fara vanzatori dupa ce fondul deschis de investitii Active Dinamic, administrat de Swiss Capital Asset Management, a fost raportat cu o detinere de peste 5% din companie. Titlurile Socot Targu-Mures (SCTO), dupa ce compania si-a publicat rezultatele aferente primului trimestru din acest an dupa inchiderea sedintei de ieri de la Bursa. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a derulat la un pret de 71,05 lei/unitate. Evolutia burselor externe, dupa ce piata americana a deschis ieri cu aprecieri usoare, de circa 0,2% pe indicele Dow Jones, iar principalele burse europene consemnau la aceeasi ora avansuri in medie de 0,4%. Indicele german Dax era pe plus cu 0,5%.