BET-FI a ajuns la minimul anului - 18 mai 2010
Valoarea indicelui celor cinci societati de investitii financiare, BET-FI, a atins in timpul sedintei de ieri minimul anului in curs, 22.553,52 puncte, in urma unei deprecieri cu 10,72% fata de sedinta anterioara. De altfel, debutul de saptamana a adus noi valuri de scaderi pe toti indicii Bursei de Valori Bucuresti. Deprecierile erau asteptate in conditiile in care indicii americani au inchis ziua cu scaderi, iar cei asiatici erau tot pe rosu. Si marile burse europene au deschis in scadere cu pana la 0,5% sedinta de tranzactionare de ieri, urmand declinului pietelor de capital asiatice, dupa ce euro s-a depreciat la cel mai redus nivel din ultimii patru ani in fata dolarului. Spre deosebire de piata autohtona, pietele europene au revenit pe cresteri in a doua parte a sedintei. La Bucuresti, tranzactiile cu cele mai lichide 10 actiuni se realizau, la jumatatea sedintei, la preturi in scadere medie cu 6,37%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 6,10% sub nivelul de la finalul sedintei de vineri. Indicele extins al Bursei, BET-XT, care sintetizeaza tendinta primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, se situa cu 7,46% sub inchiderea saptamanii trecute. Cat priveste lichiditatea, aceasta se afla la mijlocul zilei la peste 37 de milioane de lei, din care peste 13 milioane de lei erau generate de schimburile cu actiunile Societatii de Investitii Financiare Oltenia (SIF5). Cotatia SIF Oltenia a suferit ieri cea mai mare scadere dintre cele cinci societati, de 12,10%.