BVB a lansat indicele pietei AeRO - 11 octombrie 2021
BET AeRO are 20 de constituenţi şi o valoare de start de 1.000 de puncte Radu Hanga: "Prin lansarea indicelui răspundem atât cererii investitorilor cât şi transformării prin care a trecut piaţa AeRO, în special de la începutul anului" Adrian Tănase: "Companiile incluse în indice au generat, pe parcursul ultimului an, peste 85% din lichiditatea pieţei secundare a acestui segment" Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a lansat, astăzi, BET AeRO, primul indice pentru piaţa AeRO, ce include companii reprezentative din acest segment al BVB, a anunţat operatorul pieţei noastre de capital. La momentul lansării, BET AeRO include 20 de companii selectate pe bază de criterii cantitative şi porneşte de la valoarea de 1.000 de puncte. Metodologia noului indice permite ca, în structura sa să existe un număr variabil de constituenţi, fără a impune un plafon maxim. Lansarea indicelui pentru AeRO vine ca urmare a dezvoltării pieţei şi a interesului în creştere al investitorilor pentru companiile listate pe această piaţă. Capitalizarea companiilor listate pe AeRO a depăşit 15 miliarde de lei, o creştere de 57% faţă de anul trecut. În primele nouă luni din 2021, 17 noi companii s-au listat pe piaţa AeRO, cu o capitalizare cumulată de 1,3 miliarde lei. Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a declarat: Lansarea BET AeRO, un indice dedicat companiilor româneşti listate pe piaţa AeRO, este un moment important pentru dezvoltarea pieţei de capital per ansamblu. Răspundem astfel atât cererii investitorilor, cât şi transformării prin care a trecut această piaţă, în special de la începutul anului. Cu 17 listari numai în acest an pe AeRO şi un număr de 17 obligaţiuni listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, demonstrăm încă o dată că bursa este locul potrivit antreprenorilor români în căutare de finanţare, vizibilitate şi transformare". Metodologia BET AeRO permite, pe viitor, includerea de noi companii în structura indicelui pe măsură ce acestea vor îndeplini criteriile de eligibilitate. Cele două criterii cantitative ale indicelui BET AeRO sunt lichiditatea şi capitalizarea free-float. Pentru ca o companie să fie inclusă în coşul indicelui este nevoie ca la momentul analizei să înregistreze un coeficient de lichiditate de cel puţin 0,5% (50 bps) şi capitalizarea free-float de minim cinci milioane lei. O companie aflată deja în coşul indicelui va fi menţinută dacă la momentul analizei înregistrează un coeficient de lichiditate de minim 0,2% (20 bps). Ponderea companiilor în indice ţine cont de nivelul free-float al fiecărei companii, iar ponderea maximă pe care o companie o poate avea în coşul indicelui este de 15%. Adrian Tănase, Director General Bursa de Valori Bucureşti, a spus: Companiile incluse în indicele BET AeRO la momentul lansării reprezintă aproximativ 40% din capitalizarea companiilor româneşti de pe piaţa AeRO şi au generat pe parcursul ultimului an peste 85% din lichiditatea de pe piaţa secundară a acestui segment. Lansarea BET AeRO este un pas normal în evoluţia pieţei, fiind unul dintre demersurile noastre de a o dezvolta, alături de simplificarea accesului la piaţă pentru companiile care intenţionează să se listeze din 2022 pe segmentul alternativ. Totodată, ne bucurăm că la acest moment lansăm şi doi indici noi pentru Piaţa Reglementată ce vin în completarea indicilor BET şi BET-XT cu variantele de randament total net ale acestora". În prezent, indicele BET AeRO este compus din: Chimcomplex Borzeşti (pondere 14,97%), Holde Agri Invest (12,17%), Safetech Innovations (8,96%), Norofert (8,93%), iHunt Technology Import-Export (6,45%), Simtel Team (5,95%), Electroprecizia (5,87%), Agroland Agribusiness (5,87%), Agroserv Măriuţa (5,33%), Arctic Stream (4,3%), Macofil (4,05%), Visual Fan (3,94%), Mambricolaj (3,17%), 2Performant Network (2,47%), LCS Imobiliar Cluj Napoca (2,09%), Life Is Hard (1,63%), Firebyte Games (1,12%), Vifrana (1,08%), Agroland Business System (1,01%) şi Air Claim (0,65%). De la începutul anului, pe piaţa AeRO s-au înregistrat peste 251 de mii de tranzacţii, o creştere de aproape trei ori faţă de anul 2020. Valoarea totală a tranzacţiilor pe piaţa AeRO a depăşit 840 milioane de lei, o creştere de 147% faţă de anul trecut. Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor este de 4,3 milioane de lei, se specifică în comunicatul BVB. BET-TRN şi BET-XT-TRN reprezintă variantele de randament total net ale indicilor BET şi BET-XT, fiind primii indici de acest tip lansaţi de BVB. Astfel, cei doi noi indici vor fi ajustaţi ţinând cont de valoarea netă de impozit a dividendelor oferite de companiile din coşul indicilor. Cei doi indici au aceeaşi componentă ca BET şi BET-XT, conform operatorului pieţei noastre de capital.