Bursa a inchis in crestere in prima zi a saptamanii - 23 septembrie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Indicele de referinta BET al Bursei de Valori Bucuresti a urcat in prima sedinta de tranzactionare a saptamanii cu 0,47%. Indicele de referinta BET al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), ce reflecta evolutia celor mai lichide zece actiuni listate, a urcat in prima sedinta de tranzactionare a saptamanii cu 0,47%, indicele nou lansat Total Return - BET-TR - a crescut cu 0,47%, in timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor a inregistrat o scadere cu 0,34%, potrivit Agerpres. Indicele BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea free-float-ului (cota de actiuni care se tranzactioneaza liber - n. r.) celor mai tranzactionate 10 companii listate pe piata reglementata si care va fi ajustat si cu valoarea dividendelor in numerar platite de companiile din componenta indicelui. Rulajul pietei de actiuni s-a cifrat la 12,95 milioane de euro (57,02 milioane de lei), cele mai lichide titluri fiind OMV-Petrom - cu tranzactii de 3,52 milioane de lei, Transgaz cu 3,51 milioane de lei si Transelectrica cu 2,87 milioane lei. Au fost realizate tranzactii cu actiunile emise de 55 de companii, din care 27 au inregistrat aprecieri ale cotatiilor, iar 19 au scazut.Indicele BET Plus, care arata evolutia celor mai lichide 37 de actiuni de la BVB, a crescut cu 0,46%, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii a urcat cu 0,33%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie si utilitati s-a apreciat cu 0,69%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investitii, a coborat cu 0,04%, in timp ce ROTX, calculat pe baza preturilor actiunilor celor mai reprezentative societati listate la BVB, a urcat cu 0,09%.