Bursa a inchis in scadere cu 1% - 20 martie 2012
Bursa de la Bucuresti a inchis prima sedinta a saptamanii in scadere cu 1,06%, intr-o piata in care cei mai multi investitori au continuat sa fie prudenti, iar actiunile Azomures (AZO) au ramas pe crestere, cu 2,55%, dupa ce Consiliul Concurentei a aprobat preluarea combinatului de catre Ameropa. Astfel, la finalul zilei titlurile combinatului chimic erau cotate la 1,81 lei, cu 2,55% peste referinta, iar tranzactiile cumulau 1,52 milioane lei. Actiunile au fost tranzactionate la un maxim de 1,9 lei, cotatie cu 7,6% peste nivelul de vineri.Prin cumpararea Azomures, compania elvetiana Ameropa va prelua de la investitorii turci care detin combinatul din Targu Mures si operatorul portuar Chimpex Constanta (CHEM). Azomures detine 90,42% din actiunile Chimpex.La finalul sedintei, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 0,9%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,74% sub inchiderea de vineri.Pe de alta parte, indicele BET-FI a scazut cu 0,74%. Indicele arata evolutia actiunilor celor cinci SIF-uri si a titlurilor Fondului Proprietatea (FP). Cele mai vizibile scaderi, de 1,37% si, respectiv, 1,27% au fost consemnate de actiunile SIF Muntenia (SIF4) si SIF Moldova (SIF2).Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborat luni cu 0,93%. Indicele include primele 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.Investitorii au schimbat in total actiuni de 23,3 milioane lei (5,3 milioane de euro), cu o treime sub lichiditatea de la finalul sesiunii precedente, de 34,4 milioane lei (7,8 milioane euro)."Volumele scazute sunt un semn al incertitudinii, investitorii aflandu-se in asteptare. De altfel, nici pietele externe nu au avut evolutii spectaculoase, cu scaderi reduse pe parcursul zilei. Principala dilema a investitorilor, din aceasta saptamana, va fi daca este oportuna marcarea profiturilor, pentru actiunile cu randament ridicat a dividendului, sau pastrarea lor pe termen mai lung pentru a incasa dividende", a declarat pentru MEDIAFAX Darie Moldovan, specialist produse noi si market-making in cadrul SSIF Broker (BRK).Rulajul era acoperit in proportie de 45% de operatiunile cu titlurile Fondului Proprietatea (10,6 milioane lei). Cel mai recent transfer cu actiunile FP a fost realizat la 0,5815 lei, pret in scadere cu 0,94%.Pe piata obligatiunilor au fost realizate trei transferuri cu titluri de stat cu maturitate in martie 2014, pentru suma de 24,66 milioane lei.Titlurile Oltchim (OLT) au coborat cu 5%, la 1,14 lei, pe un rulaj de 460.000 de lei. Titlurile si-au continuat corectia inceputa vineri, dupa ce joi au crescut cu 7%, sustinute de ordinele de cumparare plasate de unii speculatori care asteptau publicarea anuntului de privatizare a combinatului chimic.Anuntul a fost publicat cu putin inainte de finalul sedintei bursiere de joi, iar in sesiunile de vineri si luni pretul a scazut cumulat cu 10,8%.Potrivit unui document oficial obtinut de MEDIAFAX, privatizarea Oltchim a atras patru investitori, printre care un puternic grup din Rusia, iar Guvernul intentioneaza sa transforme datoriile combinatului catreAVAS in actiuni de pe pozitie de forta fata de actionarii minoritari, urmand sa decida ca operatiunea nu mai trebuie validata si de AGA.Conversia datoriilor in actiuni ar dilua puternic participatiile actionarilor minoritari daca acestia nu vor putea participa cu zeci de milioane de euro la capitalul companiei pentru a-si mentine participatiile actuale.Documentul citat releva ca pentru privatizarea Oltchim si-au exprimat interesul companiile TISE (Rusia), Forte (Emiratele Arabe Unite), Rompet Rogas (Romania) si PCC (Germania), in prezent actionar minoritar la combinatul din Valcea.Titlurile Transelectrica (TEL) au incheiat in scadere cu 2,37%, la 16,5 lei, in a patra zi de derulare a ofertei prin care statul vrea sa vanda 15% din actiunile companiei. In primele patru zile ale ofertei, investitorii au subscris 5,26% din oferta, la preturi care au atins minimul si maximul din oferta, respectiv 14,9 lei si 19,2 lei.Marile burse europene au afisat de asemenea scaderi in sesiunea de luni, insa acestea au fost mai reduse decat cele de la Bucuresti. Totodata, actiunile de pe Wall Street au inceput tranzactiile de luni in scadere, sugerand ca piata americana ar putea intra intr-un proces de corectie, dupa ce s-a apropiat de maximul ultimilor patru ani.