Crizele politice pun pe jar pietele financiare - 04 iulie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Confruntarile de strada din Egipt au aruncat pretul petrolului la peste 100 dolari/barilImpasul guvernamental din Portugalia le aminteste investitorilor de problema datoriilor suverane din zona euroActivele de risc au avut ieri, in sesiunea europeana, o zi de scaderi, sentimentul negativ al investitorilor fiind antrenat in principal de crizele politice din Egipt si Portugalia. Pretul petrolului s-a tranzactionat la valori de peste 100 dolari/baril, continuandu-si tendinta de apreciere de la inceputul acestei saptamani pe masura ce impasul institutional de la Cairo s-a adancit si a facut si primele victime in strada. Potrivit Bloomberg, confruntarile dintre protestatari si sustinatorii presedintelui Mohamed Morsi s-au soldat cu 18 morti si 619 raniti.Consiliul militar din Egipt urma sa se intalneasca in dupa-amiaza zilei de ieri, cu cateva ore inaintea expirarii ultimatumului de 48 de ore dat de Armata presedintelui pentru a da curs solicitarilor protestatarilor, conform Al Arabiya. Acesta este contextul in care petrolul West Texas se tranzactiona la 102 dolari/baril, iar contractele futures de la Londra cu scadenta august a.c. pentru petrolul brent urcasera la 105,61 dolari/baril. "Piata petrolului brent este sustinuta de riscurile geopolitice antrenate de tensiunile din Egipt", a declarat pentru Bloomberg Torbjoern Kus, senior oil analyst la banca norvegiana DnB.Datele economice bune din America par a indica un consum sporit de petrol, in timp ce stocurile au scazut luna trecuta cu 9,4 milioane de barili. In acest context este de umarit cum va evolua cererea, a spus pentru Bloomberg TV Justin Smirk, senior economist la WestPac banking Corp., care estimeaza pentru urmatoarele sase luni ca pretul petrolului WTI va oscila intre 94 dolari/baril si 102 dolari/baril.Rosu in Portugalia. Guvern, bonduri, actiuni, banciIn Europa ingrijorarile se leaga, insa, mai putin de pretul petrolului, cat de o posibila recrudescenta a crizei datoriilor suverane din zona euro. Aceasta perspectiva se deschide dupa declansarea unei crize guvernamentale in Portugalia. Premierul Pedro Passos Coelho s-a confruntat cu demisiile ministrilor de Finante, Vitor Gaspar, si de Externe, Paulo Portas, pe fondul atingerii unui impas legat de planul de taieri bugetare. "Incertitudinea politica din Portugalia a speriat cu adevarat pietele", a declarat pentru publicatia britanica The Telegraph Ishaq Siddiqi, strategist la ETX Capital, adaugand ca aceasta lasa loc unui faliment suveran si pentru o iesire din zona euro. Un raport al Barclays citat de Financial Times intrevede precipitarea unui val de vanzari in piata portugheza de bonduri, dar nu anticipeaza ca actuala criza guvernamentala va fi un eveniment care sa afecteze zona euro in ansamblul ei.Portugalia deja a resimtit un soc asupra costurilor de finantare, randamentele titlurilor de stat cu scadenta la zece ani atingand un maxim de 8% in cursul diminetii de ieri, dupa ce marti acestea se situau la 6,7%, conform The Telegraph. Nigeria se imprumuta la dobanzi mai mici decat Portugalia, observa portalul financiar Zero Hedge. Bursa de la Lisabona a resimtit si ea un impact negativ ieri, indicele PSI20 suferind pana la jumatatea sedintei de tranzactionare un declin de 6,9% conform Financial Times, in timp ce actiunile Bancii Espirito Santo si Banco Comercial Portugues consemnand scaderi de 11% si, respectiv, 12%, potrivit Bloomberg. O nota pentru clienti a Royal Bank of Canada citata de Wall Street Journal spune ca socul financiar din Portugalia s-ar putea transmite catre pietele de bonduri din Spania si Italia."Reactia initiala a pietelor arata riscul evident ca recent construita credibilitate financiara a Portugaliei sa fie amenintata de actuala instabilitate politica", a declarat, potrivit The Telegraph, seful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, adaugand ca este o situatie delicata, care cere responsabilitate din partea tuturor fortelor politice.