Cruising to a new price target - Trade Talk 27 septembrie 2023

De la TradeVille.ro wiki
Trade talk logo.png

Vara a trecut, traficul a revenit pe strazile capitalei si ne pregatim de goana nebuna pentru a gasi vacanta perfecta de Revelion. Croazierele pe oceanele lumii au devenit din ce in ce mai populare in ultima perioada, chiar daca nu cu mult timp in urma, cateva mii de persoane au ramas sechestrate pe astfel de nave precum cel din imagine, atunci cand pandemia speria intreaga planeta. Nu este de mirare ca, Norwegian Cruise Line si Royal Caribbean au rate de ocupare de peste 100% in acest an.

Astazi, ramanem in zona de cruising, dar ne focusam pe o alta perspectiva. Dupa 3 saptamani turbulente pe Wall Street, indicii americani au inregistrat corectii pe linie. Cu toate aceastea, cateva companii continua sa inregistreze performante cu mult peste randamentul indicilor S&P500, Dow Jones si Nasdaq. Din top 5-ul top-performerelor din S&P500 se regasesc 2 companii de tehnologie (Nvidia si Meta), jucaria lui Musk (Tesla), dar si doua companii de cruise lines, Royal Caribbean si Carnival.

Nu este nevoie sa plecam din Romania de aceasta data, fiindca si la BVB, top performer-ul din indicele BET de la inceputul anului, TTS, se incadreaza perfect in aceasta imagine. Cu o crestere a cotatiei de peste 75% ytd, si de peste 100% fata de anul trecut, compania autohtona continua sa atraga atentia investitorilor, dar si a analistilor. Astfel, daca ar fi sa ne luam dupa performanta bursiera din 2023, TTS ar prinde top 5 in S&P 500, fiind incadrata intre companiile de cruising.

TTS s-a bucurat in ultima perioada de un coverage foarte bun, in contextul in care razboiul din Ucraina a dezmortit activitatea din portul Constanta si de pe Dunare. Recent, compania a primit un nou buy rating din partea analistilor de la Erste, cu un pret tinta de 25.4 RON, care reprezinta o crestere a cotatiei de aproximativ 25% fata de pretul curent. Pentru a pune lucrurile in perspectiva, tragem cu ochiul si pe ultimele doua rapoarte. In luna martie, Erste oferea un pret tinta de 14.4 RON, care a fost atins la mijlocul lunii mai, in timp ce de ziua copilului, de 1 iunie, analistii ofereau un PT de 16.6, care a fost depasit la doar cateva saptamani mai tarziu.

Dupa o corectie de 5% in ultima perioada, TTS beneficiaza de un nou buy rating si un pret tinta mult mai mare fata de cel curent, cu toate ca, analistii considera ca metoda lor de calcul ia in considerare o incetinire a cresterii exponentiale de care s-a bucurat compania. Astfel, chiar si intr-un scenariu extrem de rezervat, cei de la Erste continua sa vada un potential de crestere pentru top performerul din indicele BET.

Pe langa aprecierile analistilor, TTS a fost nominalizata in aceasta saptamana pentru prestigioasa European Small & Mid-Cap Awards 2023, fiind singura companie autohtona care a prins lista finalistelor. TTS concureaza la categoria Rising Star, pentru companiile listate in 2021 si 2022 care au avut o capitalizare bursiera mai mica de 200 mil. EUR la 31.12.2022. Companiile nominalizate au fost alese in contextul in care sunt considerate a avea perspective de crestere semnificative. Deznodamantul il vom afla pe 14 noiembrie, cand juriul va alege dintre TTS, LumenRadio din Suedia si Scandinavian Medical Solutions din Danemarca.

Daca ar fi sa ne luam dupa performantele bursiere, TTS ar fi de pe acum castigatoare, inregistrand o crestere a cotatiei mai mare fata de concurentii din nordul Europei (Lumen +64%, Scandinavian Medical Solutions +45%). Iar, daca la fotbal nu prea concuram cu ei, macar la bursa ne putem apropiaevident neluand in considerare colosi precum Novo Nordisk. 

TOP TRENDING[edit | ]

September: Daca ar fi sa ne luam dupa indicii americani, melodia Wake me up when September ends se potriveste de minune... Dow Jones, S&P 500 si Nasdaq au continuat trendul descendent si in sesiunea de ieri. Astfel, Dow Jones a pierdut aproximativ 400 de puncte, reprezentand cea mai mare corectie zilnica din martie, si a inchis pentru prima data sub media mobila simpla de 200 de zile din luna mai. Lucrurile nu au stat mai bine nici pentru S&P 500, care a incheiat sedinta sub pragul de 4,300 de puncte, cea mai mica valoare de la inceputul lunii iunie. Iar, cum era de asteptat din aceasta hora nu a lipsit nici Nasdaq-ul care s-a corectat cu 1.5%. Motivul?... mai bine zis motivele, le puteti rasfoi aici.

No EV appetite: Volkswagen a hotarat sa reduca productia de EVs la doua uzine din Germania din cauza scaderii cererii europene si a diminuarii subventiilor guvernamentale. Apetitul pentru vehicule electrice in Europa a fost in scadere in ultimele luni din cauza costurilor mai mari ale energiei, ale imprumuturilor, precum si de preocuparile consumatorilor cu privire la infrastructura de incarcare dar si autonomia noilor modele. Decizia guvernului german de a pune capat subventiilor pentru masinile electrice care fac parte din flotele companiilor a dus la o crestere de 171% a inmatricularilor noi in luna august comparativ cu anul trecut.

Currency Wars: Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare a publicat un raport potrivit caruia cresterea schimburilor comerciale ale Rusiei in yuani in urma razboiului din Ucraina si a sanctiunilor occidentale ar putea sfarsi prin a submina dolarul american. Comertul dintre Rusia si China a crescut vertiginos, moneda chineza reprezentand 34% din importurile rusesti in iulie si 25% din exporturi, potrivit ultimelor cifre publicate de Banca Centrala de la Moscova. Raportul celor de la BERD are un timing cel putin interesant, in contextul in care dolarul s-a apreciat cu peste 5% din luna iulie fata de alte 6 monede internationale. Totodata, chiar daca se afla in prezent sub varful atins anul trecut in octombrie, dolarul american este cu 40% mai valoros fata de 2011.

Cu ochii pe Amazon: Comisia Federala pentru Comert a anuntat ieri ca a dat in judecata Amazon, sustinand ca firma impiedica in mod strategic concurenta cu piata sa online dominanta. FTC considera ca Amazon nu incalca legea din cauza marimii companiei, ci datorita faptului ca se angajeaza intr-un comportament de excludere care impiedica concurentii actuali sa se dezvolte, iar, pe cei noi sa apara. La sfarsitul sedinte de ieri, cotatia Amazon a scazut cu aproximativ 4%.

Consumers: Costco a raportat aseara venituri trimestriale care au depasit asteptarile Wall Street. In cadrul teleconferintei cu analistii, directorul financiar al companiei a declarat ca, cumparatorii au facut mai multe drumuri in magazinele retailerului, chiar daca au cheltuit ceva mai putin. Vanzarile de articole mai scumpe in SUA, in afara alimentelor, au fost mai slabe, iar scaderea preturilor la benzina a avut un efect negativ asupra veniturilor. Traficul a crescut cu 5.2% la nivel mondial comparativ cu anul trecut. Insa, valoarea medie a tranzactiilor in acest trimestru comparativ cu anul trecut a scazut cu 4% la nivel mondial. Pretul actiunilor Costco a crescut cu 21% in acest an, pana la publicarea rezultatelor de aseara, o performanta aproape dubla fata de cea reusita de S&P 500.

Contract cu armata: Palantir a castigat un contract cu pret fix de 250 mil. USD pentru a efectua servicii de cercetare si dezvoltare in domeniul inteligentei artificiale si al invatarii automate pentru armata americana. Lucrarile prestate de companie se vor finaliza in septembrie 2026. Pretul actiunilor Palantir a crescut cu peste 118% de la inceputul anului si pana in prezent.

Sperietoarea de Halloween: Presedintele Rezervei Federale din Minneapolis, Neel Kashkari considera ca exista aproape 50% sanse ca ratele dobanzilor sa continue sa creasca semnificativ pentru a reduce inflatia. Conform unui eseu publicat ieri, acesta considera ca, in ciuda faptului ca inflatia va continua sa scada pe termen scurt, aceasta va ramane peste target-ul de 2% al FED, ceea ce reprezinta o provocare pentru factorii de decizie.

Cheap Banks?: Conform unui raport recent, actiunile bancare din structura indicelui BET sunt mai ieftine comparativ cu cele europene cu pana la 40%. In ciuda faptului ca TLV are un +26%, iar BRD +18% de la inceputul anului, raportul dintre capitalizare si profitul net al ultimelor 12 luni este de sub 7 pentru ambele banci autohtone. Pe de alta parte, mediana a 40 de actiuni bancare din regiune este de 10.5.

 

STIAI CA?[edit | ]

Aproximativ 31.5 milioane de pasageri sunt asteptati la bordul unei nave de croaziera in acest an, iar aceasta cifra ar putea ajunge la 40 de milioane pana in 2027.