Diamante neslefuite - Trade Talk 23 februarie 2024

De la TradeVille.ro wiki
Trade talk logo.png

Ne va intriga mereu o chestie in lumea filmului: cum de n-a reusit "Uncut Gems", creatia fratilor Safdie, sa obtina nici macar o singura nominalizare la Oscarurile din 2020? Filmul asta traieste mai intens decat orice minut produs vreodata de David O. Russell. Adam Sandler se reinventeaza mai grozav decat Nicole Kidman in "The Hours". Iar Julia Fox... pariem ca-i urmatorul mega-bubble la Hollywood.

Pe Wall Street, insa, unele lucruri sunt chiar mai enigmatice. De exemplu, sa valorezi sub un miliard la bursa, desi descoperi intamplator o comoara evaluata de 40x mai scump. 

1. Ramaco Resources

Cine-s americanii astia, de care n-a auzit mai nimeni? Compania a prins viata cu numai un deceniu in urma, devenind instant unul dintre cei mai importanti producatori de carbune din America de Nord.

Operatiunile s-au extins rapid. Ramaco Resources are-acum in jur de 700 de angajati. Livreaza carbune metalurgic, esential in productia otelului, in peste 20 de state ale lumii (inclusiv in Romania).

Beneficiaza de costuri foarte mici de productie, asa ca vrea sa-si dubleze curand capacitatea. In 2022, profitul net s-a triplat.

De la zero in 2021, sumele rezervate dividendelor anuale au sarit la 20 mil. USD. Iar compania promite actionarilor distributii tot mai mari, mai ales ca datoriile nete sunt extrem de reduse.

Dar cui ii pasa de carbune in noua era a energiei verzi, corect? Probabil cu exceptia cazului in care Donald Trump castiga in noiembrie. Povestea care urmeaza ar putea fi oricand subiectul unui blockbuster la Hollywood.

In 2011, un tip pe nume Randall Atkins cumpara o mina de carbune veche de cand lumea in apropiere de Sheridan, in statul Wyoming. Pretul platit? Cam doua milioane de dolari.

Niste ani mai tarziu, guvernul trimite cativa cercetatori sa inspecteze barlogul minier al lui Atkins. Banuiala lor? Carbunele e cel mai putin valoros lucru ingropat acolo.

Asa ca se fac teste dupa teste... cel mai recent, in septembrie anul trecut. Rezultatul?

Mina din Wyoming contine cel mai mare zacamant neconventional de metale rare din SUA. Ar fi primul nou proiect minier de-acest tip din 1952 incoace si doar a doua mina operationala pe teritoriul american.

Valoarea estimata a zacamantului? Circa 37 de mi-li-ar-de de dolari. Ca perspectiva: SUA consuma anual, in medie, circa 8,300 de tone metrice de minerale rare. In numai 1/4 din arealul vizat in Wyoming, intr-un perimetru supus mai multor serii de prospectiuni geologice intense, Atkins crede ca s-ar afla peste 1 milion de tone metrice.

Cine-i Randall Atkins? Fost bancher pe Wall Street, e fiul unui magnat petrolier implicat in repetate scandaluri politice (inclusiv celebrul Watergate). Mai important pentru firul nostru narativ, e si... fondatorul Ramaco Resources.

2. Cat de valoroase?

Desi li se spune rare, nu-s chiar asa. Adica nu-i asta problema cu ele. Cele 17 metale cu nume parca desprinse din povestile lui Tolkien, precum yttriu sau scandiu, se gasesc din plin in scoarta Pamantului.

Insa rareori apar in zacaminte concentrate iar costurile de extractie si procesare pot fi astronomice. Implicatiile de mediu sunt si ele o necunoscuta majora.

Chiar daca omniprezente pe planeta, metalele rare sunt produse intr-o geografie teribil de dezechilibrata (si tot mai complicata geopolitic). In 1993, cam 38% din cantitatile totale veneau din China. Procentul a explodat la 97% in 2011.

De ce-i dintr-odata mega-atractiv un minuscul segment al tabloului lui Mendeleev?

Metalele rare au devenit peste noapte componente esentiale in masini electrice si hibride, turbine eoliene, telefoane mobile, computere, ecrane, plus o multime de alte electronice. Sunt folosite pe scara larga si-n industria de aparare, de exemplu in sisteme complexe de ghidare a rachetelor sau radare de ultima generatie.

Asa ca o lume-ntreaga liciteaza acum pentru ele. Ramaco Resources vinde tona metrica de carbune metalurgic cu 184 USD. Cat cere pentru aceeasi cantitate dintr-un metal rar descoperit in mina din Wyoming? Peste 1 mil. USD.

In 2024, e fiecare pentru el intrucat Beijingul restrictioneaza la maximum exporturile de metale rare. In America, se fac eforturi colosale pentru incurajarea infrastructurii de extractie si procesare. Pentagonul a ajuns sa investeasca direct in MP Materials, care-i deocamdata singurul producator local relevant. 

3. Alte nestemate?

Bataia-i mare si pentru metale cu nume mult mai familiare. Pana-n 2035, cererea industriei americane pentru litiu, nichel si cobalt e-asteptata sa fie de 23x mai mare decat in 2021. In cazul cuprului, consumul s-ar putea dubla in aceeasi perioada.

A-ti deschide un business de rafinare a litiului e ca si cum ai primi o licenta de-a tipari bani, crede Elon Musk. O masina electrica poate folosi cantitati de pana la 6x mai mari de minerale decat una traditionala.

Daca vor sa primeasca subventii prin Inflation Reduction Act (IRA), programul-semnatura al administratiei Biden, producatorii auto trebuie sa-si procure cel putin 40% din componentele bateriilor din surse locale (sau din state cu care America mentine acorduri de liber comert). In 2027, procentul va urca la 80%.

Exista si-un twist in povestea asta cu cateva exceptii notabile, energia verde e tot mai rosie pe burse. Siemens Energy pierde 1/3 din capitalizare intr-o singura zi. SolarEdge Technologies lasa si ea in urma 1/5 din valoarea de piata cand vorbeste despre criza fotovoltaicelor. Rivian Automotive si Lucid Group au picat chiar ieri cu 25%, respectiv 17%. Tesla e minus 21% de la-nceputul acestui an incoace.

Litiul e mai ieftin cu peste 80% comparativ cu anul trecut pe vremea asta. Pentru nichel si cobalt, preturile au plonjat cu mai bine de 40%.

Producatorii au fost loviti crunt, inclusiv cei de metale rare: jumatate din capitalizarea MP Materials a zburat pe fereastra in ultimele 12 luni.

Insa criza de azi poate fi oportunitatea de maine. Explozia cotatiilor uraniului din ultimii doi ani e o uriasa lectie in sensul asta. Cine-ar fi pariat pe-o revenire dramatica post-Fukushima? Cine-ar fi crezut ca Sam Altman are o obsesie (si) pentru energie nucleara? De ce si-ar pierde vremea Exxon Mobil cautand sa produca litiu? Sau Bill Gates si Jeff Bezos adulmecand cupru tocmai in Zambia si nu oricum, ci cu ajutorul inteligentei artificiale? 

TOP TRENDING... LA BVB[edit | ]

Obligatiuni:  Aproape 8 mil. EUR au fost subscrisi in oferta publica de vanzare de obligatiuni incheiata azi de Impact Developer & Contractor... de 4x mai multi bani decat cifra conditiei de succes. Majoritatea subscrierilor au sosit prin TradeVille, intermediarul ofertei.

BVB: Indicele de referinta BET a depasit ieri in premiera pragul de 16,000 de puncte. Capitalizarea cumulata a companiilor listate pe bursa noastra a ajuns la 324 mld. RON.

Viral: 2Performant Network, cel mai mare jucator pe piata de marketing afiliat, a inregistrat un profit net de 3x mai mare in 2023 (fata de anul precedent), la venituri din exploatare in crestere cu 35%. Business League, primul campionat de comert online la nivel global, va fi lansat din primavara in Europa (iar din 2025, si-n SUA). 2Performant Network vine la Quarterly Report pe 6 martie.

IT: 2B Intelligent Soft (BENTO) a obtinut rezultate financiare record in 2023, inclusiv un profit net mai mare cu 133% fata de anul precedent. Dendrio, companie din grupul Bittnet, semneaza un contract de 11 mil. RON pentru furnizarea de echipamente de infrastructura de retele. Apropo, Bittnet tocmai ce-a implinit 17 ani.

Farma: Fondurile de pensii private au detineri cumulate de sub 1% din Antibiotice Iasi... compania care-a crescut cu 146% pe piata principala a BVB in 2023. E cea mai mare oportunitate ratata, spune un analist al sectorului financiar. Profitul net al producatorului de medicamente a saltat de peste 2x in primele noua luni ale anului trecut (vs aceeasi perioada din 2022).

Lapte: Ne pastram strategia de-a dubla capacitatea pana-n 2027, spune Peter de Boer, membru in CA si Investor Relations Manager la DN Agrar. Reprezentand cea mai mare ferma zootehnica integrata din Romania, grupul a reusit sa livreze circa 55 de milioane de litri de lapte in 2023, cu 14% mai mult fata de anul anterior.

TOP TRENDING... GLOBAL[edit | ]

Wall Street: Indicele DJIA a inchis ieri la peste 39,000 de puncte... prima oara in istorie. Ultima mie de puncte a fost adaugata in numai 22 de sedinte de tranzactionare. Amazon intra de luni in DJIA, inlocuind gigantul farmaceutic Walgreens Boots Alliance si devenind doar al treilea nume din indice care nu plateste deocamdata dividende (alaturi de Boeing si Salesforce).

AI: Cu 16% a sarit ieri Nvidia, adica plus 276 mld. USD la capitalizare... cam cat valoreaza Coca-Cola. Cererea pentru placile grafice ale vedetei AI e-atat de mare, incat CEO-ul Jensen Huang i-a asigurat pe analisti miercuri seara ca livrarile vor fi facute "echitabil". Si siguranta conteaza, Cisco Systems insista sa le primeasca in masini blindate.

Cipuri: Microsoft ii prefera pe cei de la Intel pentru fabricarea unor cipuri customizate, inclusiv pentru AI. In paralel, producatorul american mazilit de Apple in 2020 discuta cu administratia Biden pentru obtinerea unor subventii federale de peste 10 mld. USD... si vrea sa devanseze cat mai curand posibil TSMC in fabricarea cipurilor avansate.

Biotech: CRISPR Therapeutics, lider in interventii precise de editare genetica, a obtinut primul profit net trimestrial din ultimii doi ani si jumatate... compania valoreaza circa 7 mld. USD, de 100x mai putin decat Eli Lilly. La Moderna, ale carei actiuni sunt minus 38% in ultimele 12 luni, profitul net a batut asteptarile pe final de 2023.

IPO: Reddit a depus ieri documentatia pentru listare la NYSE... debutul e-asteptat chiar luna viitoare, sub simbolul RDDT. Platforma a avut incasari de 804 mil. USD in 2023, in crestere cu 20% fata de anul precedent, dar si o pierdere neta de circa 90 mil. USD. Sam Altman are deja actiuni de cel putin 60 mil. USD.

Spatiu: Avem prima aselenizare cu succes a unei misiuni private... minunea s-a intamplat azi la 01:23 (ora Romaniei). Intuitive Machines, compania care-a reusit performanta, valora mai putin de 1 mld. USD aseara la Nasdaq.

Europa: Avem un nou record si pentru indicele Stoxx Europe 600... cotatiile saltand ieri deasupra precedentului top istoric din ianuarie 2022. Peste 1/2 din avansul recent a sosit de la numai patru companii, anume ASML Holding, Novo Nordisk, SAP si LVMH.

Motoare: Roll-Royce si-a dublat profitul operational in 2023... insa tinta ramane cvadruplarea acestuia pana-n 2027. Compania a incheiat anul trecut cu fluxuri record de numerar, britanicii fiind banuiti c-ar putea anunta curand revenirea dividendului.

Auto: Fragmentarea lanturilor de distributie continua sa fie un risc major in 2024, avertizeaza Mercedes-Benz. Insa producatorul va aloca integral fluxul pozitiv de numerar pentru plata dividendelor si rascumparari de actiuni proprii... circa 11 mld. EUR in 2023, adica 15% din capitalizarea bursiera.

Macro: Nu suntem pregatiti sa taiem abrupt dobanzile, zice stenograma celei mai recente sedinte de politica monetara a Fed-ului din 30 31 ianuarie. Asteptarile sunt triate si-n zona euro... investitorii vad o reducere totala a dobanzilor de numai 100 bps in acest an, prima taiere fiind anticipata abia in iunie. 

STIAI CA?[edit | ]

In SUA, 50 de minerale sunt considerate esentiale la adresa securitatii economice si militare... pentru 30 din ele, China e cel mai mare producator global.