Investitorii au mizat pe respingerea motiunii si au intrat la cumparare - 28 octombrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Bursa a crescut miercuri cu numai 0,18 procente, intr-o piata in care unii speculatori au mizat in a doua parte a sedintei pe respingerea motiunii de cenzura, anticipand alte sesiuni de cresteri si au ridicat preturile actiunilor SIF in medie cu 2,39 procente. Majoritatea actiunilor de la BVB au deschis ziua la preturi in scadere usoara, insa in prima parte a sedintei au recuperat corectiile si au trecut pe crestere abia dupa ora 14:00, insa ritmul a fost mai lent decat in cazul titlurilor SIF. Titlurile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) au fost primele care au avansat, in jurul orei 13:00. Daca la deschidere SIF-urile au coborat in medie cu peste 1%, in a doua parte a zilei au revenit pe crestere, iar punctul maxim al indicelui BET-FI a fost atins chiar la finalul sesiunii. Totodata, cele mai lichide zece actiuni au incheiat ziua la cotatii in crestere in medie cu 0,46%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu numai 0,22% peste nivelul de la finalul sesiunii anterioare. Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizeaza evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a avansat cu 0,92%. Octavian Dragolea, directorul sucursalei din Bucuresti a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad, crede ca piata a fost pe crestere intrucat unii investitori mizeaza pe faptul ca motiunea de cenzura nu va fi adoptata si astfel incearca sa profite dinainte de cresterile care ar putea urma. "Senzatia este ca motiunea nu va trece de Parlament, asta datorita declaratiilor din ultimele doua-trei zile, a comentariilor ambasadorului american si a faptului ca parca este o cutuma ca motiunea sa se dezbata exact cand delegatia FMI este la usa Guvernului. Este clar ca daca motiunea nu va trece, va urma o perioada mai stabila din punct de vedere politic si financiar datorita faptului ca urmatoarea transa de la FMI esta aproape sigura", a declarat Dragolea. Totusi, investitorii au fost prudenti la tranzactionare si au introdus ordine pentru volume reduse de actiuni, asteptand rezultatul votului motiunii de cenzura din Parlament. Dezbaterile pe marginea motiunii au inceput la ora 11:30, insa nici pana la finalul sedintei bursiere parlamentarii nu si-au expirmat votul. Lichiditatea pietei actiunilor a fost de numai 10,8 milioane de lei (2,5 milioane de euro), suma cu 8% mai mare decat rulajul de marti, de 10 milioane lei (2,3 milioane euro). Actiunile SIF Oltenia (SIF5) si ale SIF Moldova (SIF2) au fost cele mai lichide din piata, cu transferuri de 2,9 milioane lei, respectiv 2 milioane lei, si au sustinut 47% din rulajul pietei principale. Cotatia titlurilor SIF Oltenia a avansat cu 2,07%, la 1,48 lei, iar actiunile SIF Moldova au crescut cu 3,31%, la 1,25 lei. La finalul sesiunii de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,7%. Majoritatea burselor din Europa Centrala si de Est erau in crestere cu pana la 0,5%, in timp ce pietele din Ungaria si Rusia au coborat cu 1% si, respectiv, 1,2%.