Investitorii vor fi atenti la rezultatele companiilor din primul trimestru - 10 mai 2011

Bursa a scazut foarte usor luni, cu 0,18%, intr-o piata in care cei mai multi investitori au absentat de la tranzactionare, iar lichiditatea a fost asigurata in cea mai mare parte numai de cateva actiuni. "Multi investitori sunt pe pozitii de asteptare pentru ca nu sunt stiri care sa surprinda, ce auzim de la FMI referitor la Romania era de asteptat si deja aceste stiri sunt incluse in preturi. Investitorii asteapta lucruri noi. Daca cumva venea din partea FMI vreo stire care ar fi iesit din context, cu siguranta acesta ar fi avut un impact puternic asupra preturilor actiunilor. Piata a anticipat aceasta imbunatatire macroeconomica, iar din aceste considerente preturile au avut in ultimele luni o evolutie pozitiva, iar declaratiile de astazi ale reprezentantilor FMI au venit ca o confirmare a acestui scenariu", a declarat Mihai Muresian, directorul de tranzactionare al Intercapital Invest. Majoritatea actiunilor au inregistrat variatii reduse inca de la deschidere, in conditiile in care putinii investitori pre­zenti la tranzactionare au introdus ordine pentru volume reduse de titluri. Investitorii nu au reactionat la declara­tiile reprezentantilor Fondului Monetar International (FMI) cu privire la concluziile primei evaluari a noului acord cu Romania. Ultimele operatiuni cu cele mai lichide zece actiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la preturi in scadere in medie cu 0,27%. Variatii usoare au inregistrat si actiunile celor cinci SIF-uri si titlurile Fondului Proprietatea (FP), astfel ca indicele BET-FI a inregistrat un recul de 0,78%. Muresian crede ca cei mai multi investitori vor sta pe pozitii de asteptare pana dupa trecerea datelor de inregis­trare pentru a beneficia de dividendele pe care companiile le vor distribui. "In plus, este posibil ca unii investitori sa astepte sa vada evolutia din primul trimestru a afacerilor companiilor la care au actiuni, iar in functie de asta, precum si de detaliile primite in AGA de luna trecuta, sa isi rebalanseze portofoliile si sa refaca strategia pentru urmatoarele luni. De asemenea, cred ca putem pune aceasta apatie a investitorilor si pe seama datelor de ex-dividend (dupa care cumparatorii nu mai au dreptul sa primeasca dividende - n. red.) ale companiilor listate, acestea fiind in perioada imediat urmatoare, iar investitorii asteapta sa vada evolutia pietei dupa trecerea acestei perioade", a adaugat Muresian. Brokerul considera ca in continuare evolutia bursei este dependenta de fluxurile de bani din partea investitorilor straini, iar prudenta acestora se reflecta in lichiditatea redusa si variatiile usoare consemnate de cele mai multe actiuni. "Nu cred ca vom vedea unele miscari mai ample in piata cand va fi anuntata oficial iesirea din recesiune pentru ca investitorii asteapta doar o confirmare. Poate doar o imbunatatire a ratingului Romaniei ii va determina pe investitorii straini sa intre mai puternic in piata", a conchis Muresian. Actiunile Fondul Proprietatea (FP) si Transgaz (TGN) au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 5,6 milioane lei si respectiv 4,1 milioane lei. Cea mai recenta operatiune cu titlurile Fondului a fost realizata la 0,557 lei, pret in scadere cu 0,36%, iar actiunile companiei nationale de transport al gazelor naturale au coborat cu 0,78%, la 249,05 lei. De urmarit astazi Actiunile producatorului de echipamente pentru calea ferata Vae Apcarom (APC), care va publica astazi rezultatele financiare aferente primului trimestru al anului. Titlurile companiei au inchis sedinta de ieri in crestere cu 1,2% si un pret de 0,85 lei/unitate. Titlurile Transelectrica Bucuresti (TEL), care si-a publicat ieri indicatorii financiari din primele trei luni ale anului. Actiunile transportatorului de energie s-au depreciat usor ieri, cu 0,1%, si au fost cotate la inchidere la un pret de 20,99 lei/unitate. Evolutia burselor externe, dupa ce piata americana a deschis sedinta de ieri cu variatii nesemnificative pe principalii indici, de sub 0,1%. Bursele europene consemnau la aceeasi ora scaderi in medie de 1,5%.