Jurnal de bursa 24 ian. 2014 - 24 ianuarie 2014
Actiunea zilei de ieri Actiunile BRD SocGen (BRD) au facut ieri obiectul unor tranzactii negociate (deal - n.red.) prin care s-au transferat aproape 1,7 milioane de titluri in valoare totala de 15,2 milioane de lei. Tranzactiile s-au derulat la un pret de 9 lei/unitate, in scadere cu 1,1% fata de cel din sedinta precedenta. Pe piata principala s-au mai transferat circa 21.600 de actiuni BRD la un pret in scadere cu 0,6%, de 9,05 lei/unitate. In ultima perioada au avut loc schimburi de pachete importante cu aceste actiuni prin intermediul unor tranzactii negociate.Actiuni de urmarit azi Titlurile Romgaz Medias (SNG), dupa ce unul dintre insiderii companiei, Viorel-Claudiu Chertes, a continuat sa cumpere marti actiuni in valoare de aproape 3.000 de lei. Actiunile Impact Developer & Contractor (IMP), care au crescut ieri cu 0,2% dupa ce compania si-a publicat rezultatele financiare pe 2013. Titlurile Rompetrol Rafinare (RRC), dupa ce guvernul a adoptat hotararea care aproba memorandumul semnat de stat cu grupul Rompetrol, care presupune printre altele vanzarea catre actionarul majoritar a unui pachet de peste 20% din companie.