Lui Chelu nu ii pasa de pragul la SIF-uri - 09 august 2010

De la TradeVille.ro wiki

Omul de afaceri Catalin Chelu detine, prin firmele si persoanele fizice cu care actioneaza in mod concertat, peste nivelul legal de 1% din actiunile SIF Muntenia (SIF4), potrivit CNVM, informeaza Mediafax. Conform atestatului emis de CNVM, Chelu actioneaza in mod concertat, la SIF Muntenia, cu sase persoane fizice si 25 de firme. Majoritatea societatilor se regasesc si in actionariatul SIF Banat-Crisana (SIF1) si SIF Transilvania (SIF3). CNVM i-a obligat pe Catalin Chelu si entitatile cu care actioneaza concertat sa isi reduca la 1% participatia la SIF Banat-Crisana si SIF Transilvania. Acestea nu sunt primele avertismente date de CNVM lui Chelu si persoanelor cu care acesta actioneaza concertat. Desi Chelu nu a raspuns solicitarilor Comisiei, nu a fost amendat pana in prezent. Chelu detine impreuna cu doua persoane fizice, Mihai Brinza si Petru Mihalcea, si 20 de firme un pachet de actiuni reprezentand 1,77% din capitalul social al SIF Banat-Crisana. Totodata, omul de afaceri detine 9,16% din titlurile SIF Transilvania impreuna cu doua persoane fizice - Cezar Rimar si Carmen Vlaicu - si 26 de firme. Legislatia pietei de capital prevede ca un investitor sau un grup de persoane care actioneaza in mod concertat nu pot detine mai mult de 1% din actiunile unei societati de investitii financiare, iar in cazul depasirii acestui prag, respectivele persoane sunt obligate sa vanda detinerile care depasesc 1%, in termen de trei luni. Reglementarile ar putea fi schimbate daca deputatii vor aproba majorarea pragului de detinere la SIF-uri, de la 1% la 5% din capitalul social. Comisia de buget-finante din Camera Deputatilor urmeaza sa realizeze un raport privind un proiect de majorare a pragului de detinere, act care va fi apoi discutat in sedinta de plen.