O firma din Hunedoara vrea sa stranga de pe bursa bani ca sa cumpere ferme piscicole in Germania - 29 aprilie 2015

De la TradeVille.ro wiki

International Caviar Corporation, o firma din Hunedoara listata pe Bursa sub simbolul AMAL, vrea sa isi dubleze capitalul social la 20 milioane de lei prin emisiunea de noi actiuni pe piata romaneasca de capital. Cu ajutorul banilor, compania vrea sa preia ferma piscicola Fischzuch Zippelsfoerde din Germania si sa fuzioneze cu proprietarul unei alte ferme piscicole Zippelsfoerde. Compania intentioneaza sa finalizeze si achizitia ICC Aquakultur Deutschland, despre care a carei preluare se discuta inca din 2011. Compania isi propune sa devina producator de caviar dar pana acum compania nu a ajuns sa aiba operatiuni comerciale. La sfarsitul anului 2013, International Caviar Corporation a avut afaceri anuale putin sub 2.000 lei. Miza companiei este sa ajunga sa recolteze icre din ferme de sturioni pentru a produce si comercializa caviar. Cei mai importanti actionari ai companiei sunt Roland Schroder, un om de afaceri german, britanicii de la Karsten Capital Management si Hans Bergler.