Olandezii de la MEI ar putea deveni actionari majoritari ai Contor Group - 02 decembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Fondul olandez MEI ar putea deveni cel mai mare actionar al producatorului de contoare Contor Group Arad (CGC), aflat in procedura de insolventa.

Actionarii majoritari ai companiei au hotarat, in cadrul adunarii generale, sa rascumpere un pachet de 61,4 la suta din titluri de la principalul actionar, Tudor Caracioni, pentru suma de 35.000 de euro, urmand a le anula.

Daca acest lucru va fi pus in practica, olandezii vor deveni actionari majoritari, urmati de SIF Banat-Crisana (SIF1), care controleaza un pachet 3 la suta din titlurile companiei, si IFB Finwest, ce detine aproximativ 1 la suta.

In urma operatiunii de anulare, fondul MEI ar controla 41 la suta din companie, iar SIF Banat-Crisana ar urca la aproape 8 procente.

Actionarii au mai hotarat sa extinda creanta garantata recuperata de ING, prin planul de reorganizare, cu un milion de euro, in schimbul unui credit pe care banca il poate converti in actiuni la Contor Group, intrand, practic in actionariatul companiei.

In primele noua luni din acest an, producatorul a inregistrat pierderi de 8,4 milioane de lei, iar cifra de afaceri a scazut la 14,9 milioane de lei.