Patru motive sa investesti pe Bursa - 19 mai 2011
1) Bursa surprinde in esenta sentimentul investitorilor dintr-o tara sau regiune, iar cel care detine un portofoliu de actiuni este mult mai bine conectat la acest sentiment, care poate sa furnizeze informatii pretioase cu privire la comportamentul consumatorilor si evolutia viitoare a vanzarilor pentru un antreprenor mai ales in perioade de incertitudine cum a fost cea pe care am traversat-o si inca o traversam. De exemplu, bursa a intrat pe o tendinta de scadere de la jumatatea anului 2007, desi economia "duduia" la acea vreme. Daca un antreprenor, asistand la scaderea puternica a bursei din acea perioada, ar fi luat masuri din timp de reducere a costurilor si de reorganizare, cu siguranta ca s-ar fi descurcat mult mai bine si ar fi fost mult mai bine pregatit pentru perioada de recesiune care a urmat. 2) Pe bursa sunt listate in general companii de top din Romania, cu o pozitie buna pe piata, cu management performant si care inregistreaza cresteri ale afacerilor si marje de profit peste medie la nivelul economiei unei tari. Aceasta pentru ca de obicei companiile cu rezultate mediocre nu vor sa fie cunoscute, iar listarea nu le ofera un avantaj pentru ca investitorii nu ar fi tentati sa aduca bani in companiile respective. Daca luam in calcul ca din universul restrans de companii care compun bursa un investitor poate sa realizeze la randul lui o selectie si mai riguroasa alegand sa investeasca in companii cu performante superioare, este mult mai bine pozitionat sa-si plaseze banii la niste randamente pe masura. 3) Dupa cum reiese din multiplele analize realizate inclusiv de Ziarul Financiar, pe termen lung actiunile aduc randamente mult peste cele pe care bancile le ofera tocmai din motivele enumerate mai sus. Aici atentia trebuie indreptata asupra cuvantului "termen lung" ceea ce inseamna ca investitorul in cauza nu trebuie sa umble la banii alocati investitiilor pe Bursa mai ales daca pe termen scurt acestea inregistreaza o performanta slaba. Ciclurile de crestere si de scadere se succed cu regularitate, iar daca un investitor vinde, din necesitatea de a face rost rapid de lichiditati, la un moment nepotrivit poate sa piarda oportunitatea din viitorul ciclu de crestere. 4) Investitiile la bursa te ajuta sa fi mai putin cheltuitor, tocmai din dorinta de a avea un portofoliu de actiuni cat mai mare cu care te poti lauda, de ce nu, rudelor sau prietenilor. Realizarea de economii inca de la varste timpurii va face ca la pensionare sa traiesti o viata fara grija zilei de maine bucurandu-te de banii stransi pe parcurs. Pentru cei mai multi dintre noi dobanzile pe care bancile le ofera la depozite bancare sau alte instrumente considerate ca fiind "sigure" nu sunt sufficient de tentante pentru a-ti schimba comportamentul de consum si de a te determina sa economisesti. De cealalta parte, gandul ca poti sa-ti sporesti averea cu 20% intr-un singur an prin investitii la bursa este o motivatie foarte buna sa economisesti pentru a beneficia de o asemenea oportunitate, chiar daca astfel de cresteri nu survin intotdeauna.