Piata nu are suflu - 07 iulie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Elanul determinat de stirea privind promovarea ratingului de tara al Romaniei de catre agentia de evaluare financiara Fitch pare a nu fi tinut decat o zi pe piata locala. Ieri moneda nationala a slabit in raport cu euro, iar Bursa a avut o sedinta "rosie", in ton cu indicii principali de la Londra, Frankfurt si Paris. Volumele de la BVB au suferit un declin semnificativ comparativ cu sesiunea de marti, lichiditatea fiind salvata de o tranzactie deal cu titlurile Fondului Proprietatea (FP) realizata la miezul zilei si de schimburile cu 26.119.000 actiuni efectuate pe acelasi emitent in preinchidere. Brokerii contactati ieri de Curierul National au afirmat ca decizia Fitch nu a avut puterea de a antrena un trend pozitiv, in conditiile apatiei de vara, si ca stirea respectiva nu a avut impact decat pentru o reactie de o zi. Ieri, de altfel, indicii pietei locale nu au rezistat decat in primele minute de tranzactionare in zona nivelurilor de referinta de marti pentru ca in orele urmatoare sa se inscrie pe o traiectorie descendenta. Astfel, indicii BET si BET-C au consemnat deprecieri de 0,43% si, respectiv 0,55%, in timp ce indicele financiar BET-FI a pierdut 0,96%, inchizand la valoarea de 23.104,54 puncte."In piata domina apatia. Este putin entuziasm", a declarat Florin Catinas, broker la WBS Romania, punctand ca volumele de marti, care au fost bune, putand fi asociate celor de perioada toamna-iarna, au fost contrazise de sesiunea de ieri. Adrian Ciudin, director Departament Tranzactionare si Analiza la SSIF Carpatica Invest sustine, de asemenea, ca ratingul acordat Romaniei de agentia Fitch nu a fost decat o stire de o zi. "Volumele de marti au inclus stirea in pret", a spus acesta adaugand ca aceasta nu are puterea de a determina un trend. "Este o stire foarte buna. Daca era primavara sau toamna, in mod normal, ar fi determinat efecte importante", a comentat Ciudin.Rulajul de ieri al pietei regular s-a ridicat la 40,74 milioane lei, insa acesta a fost asigurat in proportie de 71% de lichiditatea de 28,99 milioane lei pe titlurile Fondului Proprietatea, salvata si aceasta de transferurile efectuate in preinchidere. Pe acest emitent s-a efectuat si o tranzactie speciala de 6,76 milioane lei, la pretul de 0,525 lei/actiune, cu 0,76% sub referinta. Acesta a fost, de altfel, si pretul de inchidere pe piata reglementata, unde simbolul FP a cunoscut a cincea sedinta consecutiva cu un parcurs negativ. Adrian Ciudin a subliniat ca semnificatia deosebita a faptului ca FP, care este "cel mai important barometru", a pierdut 0,16% in sedinta verde de marti. In opinia sa, acest lucru reflecta starea de "lancezeala" din piata pe care brokerul de la Carpatica o vede perpetuata pana la jumatatea lunii august.Florin Catinas nu intrevede, de asemenea, nimic deosebit pe perioada verii. "Nu numai ca piata va fi linistita. Va fi apatica, ceea ce este si mai grav", a spus acesta subliniind ca investitorii sunt predispusi in acest moment sa reactioneze slab la stimulentele pozitive si sa fie mai usor influentati de stirile negative. Brokerul de la WBS spune ca trebuie sa se intample lucruri favorabile la nivel macroeconomic (atat in Romania, cat si la nivelul tarilor dezvoltate) pentru ca interesul pentru pietele de actiuni sa prinda viata. Catinas a subliniat ca ultimele doua sedinte contradictorii de la BVB arata ca apatia se mentine, iar suflul necesar care ar trebui sa vina din exterior intarzie.In absenta unui impuls credibil, piata locala ramane in deriva. "Acest lucru s-a vazut mai bine pe euro/leu unde de la o zi la alta s-a pierdut intregul castig. La BVB, iarasi, o stire pozitiva a fost contrabalansata de una negativa", a spus Catinas, mentionand retrogradarea ratingului de tara al Portugaliei la calificativul "junk". Aceasta masura a fost tardiva, intrucat ingrijorarile la nivelul investitorilor existau de mai mult timp. Totusi, investitorii s-au mai vazut o data nevoiti sa includa in pret aceasta stire, a explicat Catinas evolutia de ieri a principalilor indici europeni, care in cea mai mare parte a zilei s-au regasit "pe rosu".Ieri pe locul doi in topul rulajelor, cu transferuri insumand 2,61 milioane lei, s-au situat titlurile Bancii Transilvania (TLV), care au scazut cu 1,12%, pana la pretul de 1,235 lei/actiune. Cealalta actiune bancara lichida de la cota BVB, cea a BRD Societe Generale, a suferit un declin de 0,55%, pana la pretul de 14,4 lei/actiune, pe fondul unor schimburi de 1,93 milioane lei. In rest, numai actiunile combinatului chimic Oltchim SA Ramnicu-Valcea (OLT), au mai depasit o valoare a tranzactiilor de un milion de lei, in conditiile in care cotatia s-a consolidat in zona maximelor istorice la nivelul de 2,2 lei/actiune.Adrian Ciudin spune ca volumele actuale nu ofera nicio indicatie asupra directiei viitoare, iar reactiile contradictorii la stiri ne arata mai degraba ca ne aflam intr-un range. El intrevede o vara relativ calma, fara miscari decisive. "O miscare mai violenta am putea vedea in sens negativ", a punctat Ciudin. Florin Catinas spune insa ca, din punctul de vedere al parametrilor tehnici, inca mai putem spera la o crestere. "Nu este totusi foarte hotarat, insa o varianta pozitiva ar fi pana la urma si aceea a unei acumulari in vederea unei cresteri de toamna", a conchis Catinas.